Sunteţi gata? Vă invit la Selecţia Naţională Eurovision România :)


Nu voi începe să înşir topuri sau melodii ce au participat la Eurovision, în anii trecuţi, cred că fiecare îşi mai aminteşte măcar una din ele şi aceste topuri sunt făcute de oameni mult mai pricepuţi decât mine şi cu memoria mult mai bine antrenată în asemenea privinţe. În schimb, aş putea să vă spun despre ce v-aş transmite din culise vouă, celor de acasă: v-aş descrie emoţiile participanţilor, expresiile concurenţilor, atunci când intră în scenă, ceea ce simt oamenii din jurul meu în timpul unei anumite melodii. Despre cum se desfăşoară o finală de Eurovision în România, despre pregătiri, agitaţie, lumini, profesionalism, dedicaţie. Pentru că asta au în comun toţi oamenii adunaţi în acelaşi studio de televiziune. Toţi vor să iasă totul cât mai bine şi să-şi asigure o părticică din drumul spre succes.

Nu am fost niciodată într-un studio tv. Nu ştiu care este primul lucru ce trebuie făcut (dar presupun că se aprinde lumina, prima şi prima dată 🙂 ) şi nici ultimul (din nou, poate se stinge lumina la plecare 😛 ), dar îmi închipui o muncă imensă a unei echipe ce trebuie să se completeze perfect, chiar şi în privinţa celor mai mici detalii. Altfel cum poate rezulta un show nemaipomenit, pe care cei de acasă să-l aprecieze la adevărata lui valoare? Sper să fac parte din această echipă în 10 martie, pentru că va fi onoare să-i observ pe toţi aceşti oameni la muncă, să-i văd pe toţi acei concurenţi deschizându-şi sufletul şi dăruind publicului visele prinse în versuri.

Găsiţi aici: http://www.tvr.ro/eurovisionromania/  răspunsuri la toate întrebările voastre despre concurs, melodiile înscrise (găsiţi mai jos link-uri către ele) şi orice mai doriţi să ştiţi despre evenimentul transmis in direct la TVR 1, TVR HD si TVR i.

Cătălin Josan – „Call my name” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121433&pagina=piese

Mandinga – „Zaleilah” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121432&pagina=piese

Viky Red – „If you ever feel” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121431&pagina=piese

Bianca Purcărea – „Don’t say sorry” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121430&pagina=piese

Electric Fence – „Şun-ta” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121428&pagina=piese

Ovidiu Anton – „I walk alone” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121426&pagina=piese

Ana Mardare – „This must be love” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121424&pagina=piese

Ioana Anuţa – „Girls dont’t cry” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121421&pagina=piese

RPK – „Singura care” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121419&pagina=piese

Tasha – „Say my name” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121419&pagina=piese

Lucian Oros – „The best a man can get” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121419&pagina=piese

T&L – „Twilight” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121412&pagina=piese

Raluca Ocneanu – „Time is on my side” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121412&pagina=piese

Ana Mardare – „If you find simple words to say” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121412&pagina=piese

Miss Mary – „Rollin” – http://www.tvr.ro/eurovisionromania/index.php?id=121406&pagina=piese

 

Doamneloooor şi domniloooor…. Iuliaaan Caaanaaaaf!


Sigur l-aţi văzut la Vocea României. Mai timid, deosebit de ceilalţi concurenţi. Unii ar spune că este complexat. Dar nu aş putea fi de acord cu ei. Mi se pare un om cu mult bun-simţ, deşi n-am ajuns să vorbim faţă în faţă. Eu cred că asta se vede la cineva, fără să fie nevoie să spuna nici măcar un cuvânt. Chiar el a spus, pe scenă, că nu ştie să spună vorbe alese, el ştie să cânte. Şi a mulţumit aseară, din tot sufletul, celor care au venit să-l asculte la primul lui concert în Bucureşti. Nu mi-a plăcut întârzierea mare, totul a început pe la 20,45, în locul orei 20,00, însă acesta a fost singurul neajuns al serii.

Canaf nu a fost singur, ci însoţit de tovarăşii lui muzicali, trupa Excentric Blues Band. S-au completat perfect, de la primul acord până la ultimul. Muzică bună, mai veche sau mai noua, care s-a auzit excelent în Jukebox Venue, locul unde a avut loc concertul. A fost foarte greu să-l fotografiez, pentru că avea o energie debordantă, nu stătea locului o clipă, dornic să ne arate că se pricepe la ceea ce face şi că asta-i aduce fericire. Se vedea pe chipul lui emoţia muzicii şi bucuria de a putea dărui şi altora tot ceea ce poarta în suflet. Om frumos, talentat, energie vie. Trupa lui s-a descurcat la fel de bine şi toţi ( Sorin Petrilă – chitară, Vlad Spătar – bas, Răzvan Boroda – clape, Vlad Apetroaiei -tobe) au facut o echipă excelentă. La un moment dat Iulian a invitat pe scenă o altă fostă concurentă la Vocea Romaniei, Andra Covaleov, ce venise să-l asculte. Au avut un duet.. şi ce duet! Păreau doi copii zburdalnici, ce tocmai au primit jucării noi 🙂  Iar înspre sfârşitul serii ne-a dăruit melodia lui preferată, acompaniat fiind doar de clăparul trupei: „Sunt vagabondul vieţii mele”…. superb!

Mulţumesc mult de tot celor de la iConcert pentru invitaţie. A fost o seară foarte frumoasă. Poze găsiţi aici şi aici. Enjoy 🙂

Eroarea este, de fapt, o comedie


Una dulce-amară, cu frământări şi întrebări, cu zâmbete şi nedumeriri, dar este o comedie. Asa se vede din afară, pentru cei care nu sunt implicaţi, pentru cei care sunt doar simpli spectatori la viaţa ce se desfăşoară în faţa lor, în spatele lor, în jurul lor dar, totuşi, nu reuşeşte să-i prindă în mreje. Cred că asta au încercat să ne transmită actorii de la Teatrul Masca, aseară, cu piesa „Comedia Erorilor”. Şi mi-a plăcut. Doamne, ce mult mi-a plăcut totul! De la ceaiul cald şi dulce primit la sosire până la ultimele aplauze. De-a dreptul furtunoase, deşi nu era seara lui Caragiale, ci a lui Shakespeare. A fost seara marelui Shakespeare, fără îndoială. Numai el putea scrie o aşa comedie. Una în care îţi dau lacrimile atunci când realizezi ridicolul situaţiei, însă râzi în clipa următoare, datorită personajelor ce-şi împletesc existenţele atât de bine şi de strâns, încât nici ele nu realizează ce se întâmplă şi cum vor descurca iţele poveştii.

N-aş putea povesti tot ceea ce am văzut. Şi asta pentru că, deşi am fost acolo, m-am identificat în fiecare rol, am plâns puţin şi am râs mult pentru fiecare şi simţeam nevoia să opresc actorii din goana lor nebună după adevăr şi să le spun ce se întâmplă, de fapt… totul a fost copleşitor şi nu aş găsi cuvintele potrivite. Voiam să cobor în mijlocul lor şi să le luminez gândurile, să-i fac să înţeleagă faptul că totul e o confuzie uriaşă şi povestea este altfel de cum şi-o închipuie. Dar nu puteam, mi se părea că trebuia să încep şi eu explicaţiile în ceea ce mă priveşte şi atunci totul ar fi fost dus la un nivel mult mai înalt de confuzie şi haos 🙂 🙂

Genial mi s-a părut Valentin Mihalache, în rolul lui Antipholus. Nu vreau să fiu nedreaptă, pentru că toţi au fost fantastici. Dar el… felul în care a ştiut să joace două roluri şi, totuşi, unul singur, expresivitatea feţei şi a gesturilor, energia vie emanată prin simpla prezenţă…. genial de-a dreptul! Cred că m-am îndrăgostit 🙂  Mai vreau la Masca. Sigur mai vreau! Şi data viitoare voi avea şi aparatul foto la mine, pentru că o fotografie valorează mult mai mult decât o mie de cuvinte. Mai ales că piesa de ieri a fost un cadou superb oferit cu ocazia Zilei Bloggerilor şi au fost o muuuulţime la eveniment. Şi tot data viitoare promit să fiu mai îndrăzneaţă şi să mă prezint tuturor. Aseară n-am avut curaj 😀

We’ll be home for Christmas…. :)


We’ll be home for Christmas…

Da, aşa se pare… acasă la mine. La noi. Cu brad împodobit de noi doi, cu mâncare (mai mult sau mai puţin) făcută de noi. Vom fi acasă. Amândoi. Offf, ce an greu a fost ăsta… Incredibil! Nu ştiu unde au dispărut zilele, am impresia că m-am trezit dintr-un somn lung şi greu, plin de vise negre şi urâte. Numai când încerc să mă gândesc, mă iau durerile de cap. Ştiu că au fost şi clipe frumoase, ştiu asta, doar că e greu să-mi arunc privirea peste munţii de supărare şi chin ce m-au înconjurat, până de curând. Singura mea realizare, pe anul ăsta, e că am reuşit să mă menţin pe linia de plutire. Sigur, cu unele guri zdravene de apă luate atunci când mă aşteptam mai puţin, doar sunt om şi nici puteri fantastice nu am. Mulţumesc lui Doamne-Doamne că a avut grija de ai mei şi i-a ţinut sănătoşi, în lipsa mea. Da, am lipsit, mai ales moral, pentru că abia am fost în stare să am grijă de mine şi de ghemotocul acela de blană, numit Fifi, ce mă urmărea pretutindeni cu ochii mari şi nedumeriţi.  

Şi săptămâna asta e atât de frumoasă… de fapt, aşa e totul de o bună perioadă încoace. Nici nu îndrăznesc să-mi  fac vise mai mari decât am deja, mi-e teamă să nu se spulbere totul şi nu apuc nici să mă bucur de tot ce am. Vreau doar colinde, brad frumos, mâncare bună, om drag lângă mine şi linişte. Atât îmi doresc, la sfarşitul acestui an zgomotos şi năbădăios. Nu ştiu cum va fi următorul, nici nu concep să gândesc aşa departe. Am găsit un nou sens expresiei „trăieşte clipa“. Nu ştiu cât o fi de bine, însă nu pot face altceva acum. Am plâns prea mult, prea m-am dat cu capul de pereţi încercând să rezolv probleme care nu ţineau de mine şi le-am dat la o parte pe cele care mă priveau direct. Exact, total pe dos. Mă mir că n-am luat-o razna la propriu. Mai ales eu, care ştiam sigur că tot ce putea fi rău în viaţa mea trecuse şi n-aveam să mai trec printr-o perioadă neagră niciodată. Nu mă sperii de greutăţi, însă am avut atât de multe, în ultima vreme, încât mi se părea că deja nimic nu mai poate întrece limita răbdării mele. Şi slavă Domnului…. eu n-am răbdare. Cel puţin aşa-mi închipuiam, până acum câteva luni.

Acum pare să se aşeze totul. Evident, mai e mult până la liniştea aceea îngerească şi dătătoare de speranţă naivă şi pură, însă e linişte. În fiecare zi. Ceea ce e bine, pentru că mă ajută să mă pun pe picioare şi să încep să-mi din nou seama de ceea ce-mi doresc. De la viaţă, de la oamenii din jur, de la sufletul meu. Şi e mare lucru. Cel puţin pentru mine şi cel puţin acum. Abia aştept să împodobim casa. Deja am pus ici-colo o carte poştală îngreunată de zăpadă desenată, un maimuţoi năzdrăvan, o beteală înfăşurată pe o lumânare. Am un om de zapadă şi un moş Crăciun din ciocolată, ce privesc pe fereastră, aşteptându-i pe cei adevăraţi. Vreau să fac oameni de zăpadă, îngeraşi cu aripi imaginare, vreau să patinez cu patinele mele noi, cărora le ghicesc forma în sacul moşului 🙂 Şi dacă n-or fi patine, pot fi cărţi. Sau zâmbete aruncate pe o îmbrăţişare dăruită strâns, din toată inima. Sau priviri pline de iubire, ce mi se odihnesc pe frunte. Sau globuri transparente, cu fulgi de nea înăuntru, zbenguindu-se în ritmul muzicii. Sau jucării pentru Fifi a mea, să am cu ce o alerga prin casă sau pe afară, până se va aşeza istovită pe un colţ de bordură. Sau o mâncare bună, cu un pahar de vin fiert lângă, să ne înmoaie sufletul obosit de atâtea încercări. Şi din nou vreau linişte. E cea mai preţioasă, dar nu poate fi cumpărată nici cu toţi banii din lume. O vreau în jurul nostru, să ne înconjoare, blândă şi bună, ocrotitoare şi dătătoare de somn lin şi viaţă dulce. Nu contează necazurile, atâta vreme cât ai lângă tine un umăr pe care ştii că te poţi sprijini şi o mână întinsă către tine, în vremuri de restrişte.

Îl aleg pe Gabriel Aldea :)


Pe scurt: sunt în juriul care va alege un blogger. Unul romantic sau unul amuzant. Iar unul din ei (cel mai amuzant sau cel mai romantic) va pleca la Amsterdam sau la Paris, într-o mini-excursie fantastică. Veţi găsi aici: http://www.blogjuan.ro/ poveştile lor, una mai frumoasă ca alta. Sau una mai amuzantă decât alta.

Ştiu că umorul e foarte apreciat la o persoană cu care îţi împarţi viaţa. Dar şi la un actor de comedie foarte bun. Dacă le ai pe ambele la un loc, cu atât mai bine. Sincer, îmi doresc ca cel de lângă mine să fie şi sensibil. Sau mai mult sensibil, de multe ori, decât amuzant. Să mă facă să mă simt bine, cu umorul de rigoare, atunci când e cazul, dar şi cu sensibilitatea de nepreţuit atunci când glumele nu-şi mai au locul şi o îmbrăţişare valorează mai mult decât orice. Am citit poveştile înscrise în campania Danone Cremosso şi una m-a impresionat teribil. Pentru că e sinceră (nu spun că celelalte nu ar fi) dincolo de vorbele aşternute în paginile virtuale. Arată sentimentele unui om ce ştie că persoana de langa el îl ajută să dea ce are mai bun. Pentru că aşa e şi în viaţă: poţi fi un om superb, dar degeaba, dacă cei pe care-i aşezi lângă tine, de-a lungul timpului, sunt nişte lepre. Ai nevoie de oameni asemeni ţie. Sensibili, înţelegători, devotaţi, cu sufletul mare. Şi ei nu vor face altceva decât să te scoată şi mai mult în evidenţă, iar resursele tale sufleteşti vor fi mult mai mari. Vei avea şi mai multă iubire de dăruit. Pentru că înfloreşti atunci când iubeşti. Nu e doar un clişeu, este ceva verificat pe propria inimă şi în propriile trăiri. Gabriel Aldea a scris exact ceea ce aş fi scris şi eu. A spus exact ceea ce simt eu şi ceea ce mi-aş dori să am, la distanţă de doar o întindere de mână, pentru tot restul vieţii. Pentru că toate celelalte se realizează în timp, dacă sufletul tău este liniştit şi iubit, aşa cum i-a fost menit să trăiască, de la începutul începuturilor. Îl susţin pe Gabriel din toată inima şi sper să câştige, pentru a continua la Paris, ceea ce a început , atât de frumos, în Romania. Să iubească.

Cuvinte bune


 

Aş putea descrie ziua de ieri cu o mulţime de cuvinte. Şi toate ar fi la fel în sufletul meu, pentru că formau un tot: nerăbdare, speranţă, aşteptare, teamă, bucurie, întrebări, îmbrăţişări, vise, relaxare, sărutări, veselie, lacrimi, uşurare, linişte.

Iar ziua de azi ar avea un singur cuvânt, ce le îmbrăţişează pe toate cele de mai sus: iubire 🙂