Am avut un threesome de neuitat aseară!


Ne-am simţit minunat toate trei, cuibărite pe canapea, acoperite cu aceeaşi pătură pufoasă, respirând acelaşi aer şi împărtăşind aceleaşi emoţii, tresărind la unison când situaţia deja depăşea pragul cel mai de sus al imaginaţiei. Daaaa, sigur v-aţi fi dorit să fiţi acolo, lângă noi: eu, „Casablanca” şi „Lista lui Schindler”  😛   O seară perfectă, zău!

Anunțuri

Da, mai sunt copil! Și ce dacă?


Da, îmi place să fiu copil. Da, știu că am 30 de ani și nici că mă interesează vârsta biologică, sinceră să fiu. Încă mă mai visez jucând badminton în parcul din fața blocului, urcându-mă în sălciile și locomotivele din același parc și strecurându-mă prin crăpături imposibile, ca un șoarece plecat în marea aventură a descoperirii lumii.

Mi-aș dori să mai am și înfățișarea de copil pentru a-mi lua în spate un rucsac plin de pâine, bomboane și jucării, fără să se uite lumea ciudat la mine. Pentru a pleca în lume, doar cu mașinuțele în buzunar și cu șapca pe cap, fără să-mi fac griji pentru coafura sau pentru tenul nemachiat măcar cu o umbra de rimel și luciu pentru buze. Pentru plăcerea purtării pantofilor mamei și a hainelor muuult prea largi pentru mine, dar perfecte pentru o paradă în fața tututor oglinzilor casei. Vreau să mă cațăr pe scaun pentru a ajunge la oglinda din baie și să mă prostesc acolo, cu diferite fețe ciudate și amuzante, închipuindu-mi că sunt cine știe ce vedetă venita în vizită în orășelul meu natal.

Vreau să mă cațăr pe cablul ce coboară de pe centrala termică a blocului, până sus, pe clădire și apoi să mă apuce plânsul, fiindcă mi-e o teamă teribilă să mă dau jos. Vreau să mă joc în spatele blocului, să fac ceai și prajituri din nisip, pământ ud și iarbă culeasă de la marginea gardului. Vreau să mă așez pe marginea geamului și să-mi bălăngăn picioarele, în timp ce jos, trei bărbați stau cu mâinile întinse și strigă:”Doamna Turay, cade fataaaa!” și eu să-i imit, cu o voce amuzată și subțirică:”Doamna Turay, cade fataaaa!” Mai vreau să hrănesc cățelul acela amărât, ce venea în fața geamului în fiecare zi, cu o precizie de ceasornic, să-i arunc pulpele de pui gătite de mama. Mai vreau să alerg prin avionul acela dărăpănat din cantonamentul tatălui meu și să fac poze cu iz ceaușist, unde vezi fețe cuminți, ce așteaptă la poze, de parcă e ultima corvoadă din lume. Mai vreau perioada aceea fără griji, de la câțiva anișori, când voiam să fug dupa mingi și mașinute și soldați. Nu m-au interesat niciodată păpușile, lumea mea a fost populată de jucării masculine și nu regret nici acum.

Mai vreau…. mai vreau zilele de vară din curtea măicuței mele, unde mâncam salată din roșiile cu cel mai bun parfum din lume, ceapă cu iz înțepător și mămăligă făcută în ceaun, cu foc de lemne și tăiată cu ață, ca-n vremurile vechi. Vreau să mai merg la Dunăre și să mi se pară cea mai mare apă curgătoare din lume și cea mai înspăimântătoare, pentru că auzisem povestile oamenilor ce-au murit, încercând să înoate în ea. Vreau să mai fiu la mare, cu colacul dezumflat în jurul taliei mele și să înot până după geamandură și să-mi aud parinții strigându-mă de pe mal să mă întorc. Vreau să fac castele din nisip și apoi să mă ascund acolo, să nu mă mai gasescă nimeni, iar la ora mesei să ies singură din ascunzătoare și să fug înainte la restaurant, să dau comanda pentru toata familia.

Da, sunt copil și așa vreau să răman. Să zâmbesc la toate prostiile, să mă bucur de tot ce e frumos, să nu mă împiedic de prejudecăți absurde. Să trec prin viață frumos, senin, cu inima deschisă și fără să bag în seamă răutățile gratuite.

Și uite-așa se adună lumea….


…… că doar Facebook face ce știe el mai bine și adună lumea la un loc, chiar dacă asta se face pe nevăzute și te trezești că ai ajuns să faci parte dintr-un grup, deși nu ai cerut-o. Însăăăă….. e un lucru bun acuma și mi-e ciudă că nu am avut eu prima ideea de a face acest grup, că poate așa vedea toată lumea ce om genial sunt eu și cât de mult mă laud eu singură, pentru că n-am grup care să mă laude în lipsa mea 😛

Sabina m-a adăugat în Grupul Bloggerițelor și mă bucur tare mult că a făcut-o, m-a mai scos dintr-o stare de amorțeală ce amenința să mă lase adormită pt. multă vreme. O fi vremea, o fi lenea, or fi multe alte jdemii de motive care nu-mi vin acum în cap, dar abia mă mișc prin lumea înconjurătoare, până și melcul e mai rapid decât mine la toate alea, în această perioadă. Văd în fața mea doar somn și dacă aș putea scrie cu ochii închiși, iar visele mi-ar fi povești, totul ar fi perfect și aș rămâne doar acolo, în lumea mea fantastică. Nu e posibil, din păcate și mă văd nevoită să fac parte din lumea trează, cu același chef ca al meu pentru îndatoriri zilnice. Sau cu un chef mai mare, pt. că Sabina și Elena au avut ideea grupului (da, ne întoarcem la prima idee, aia de ciudă), deci e clar că ele nu dorm, ba chiar mai și gândesc în timpul ăsta.

Offf… promit să-mi dau un șut în fund cât mai repede și cât mai eficient, pentru a poposi pe aici mai des decât până acum…. bine, poate asta se va întâmpla după week-end pentru că, nu-i așa, în week-end se doarme așaaaaaa de bineeee!!  Și da, postez fără diacritice, pentru că nu le găsesc, dom’le, nu le găsesc!

L.E.: am găsit diacriticile și, după un party nebun de bucuria regăsirii, le-am pus și la treabă 😛