Aţi văzut primăvara?


E peste tot. Trebuie s-o fi văzut, e imposibil să fi ratat toate florile, zâmbetele, razele de soare ce se joacă de-a ascunsa după blocurile gri şi mohorâte. Au înviat ferestrele, în culori multe şi îndrăzneţe, au îmbobocit florăriile şi s-au destins oamenii. Atmosfera începe să plutească, miroase a primăvara, hainele groase s-au topit din ce în ce….

Căutaţi-vă primăvara, deschideţi sufletul să primiţi lumină… era şi cazul 🙂

Anunțuri

Zile de poveste… în Italia


Sunt încă sub impresia zilelor de vacanţă şi sper să reuşesc să redau măcar o parte din detaliile atât de frumoase ce m-au făcut să zâmbesc „altfel” pentru o mică perioadă. Ştiam de „Bella Italia” doar din auzite şi speram să nu fiu dezamăgită de ceea ce aveam să văd. Nu aveam mari speranţe, ca orice turist ce-şi doreşte să aibă o vacanţă minunată, dar nu spune nimic şi se arată puţin plictisit de corvoada drumului cu avionul şi cazarea la hotel. În suflet aveam însă vise colorate în stil italian şi abia aşteptam să văd dacă informaţiile întâlnite pe internet, marea carte virtuală, se vor adeveri. Mi-a plăcut totul, de la bun început. Drumul cu avionul a fost o plăcere, iar controlul de frontieră doar o formalitate. Când mi-am întâlnit prietenele, ce mă aşteptau la ieşirea din aeroport, a început cu adevărat vacanţa. La hotel ne-am aruncat bagajele în cameră, am luat în fugă aparatele foto şi ne-am îndreptat spre partea insulară a Veneţiei. Drumul cu trenul a durat fix 8 minute şi, odată ajunse, ne-am trezit înconjurate de o mare de oameni, ce urmărea minunile carnavalului veneţian. Ultima zi de carnaval a adus cu ea mii de turişti şi ne-am lăsat furate de acest spectacol, superb şi ciudat în acelaşi timp. Peste tot pândeau măşti care de care mai interesante şi numai dacă mergeai cu ochii închişi reuşeai să nu observi niciuna. Dar cum să închizi ochii în faţa unui asemenea spectacol? Totul era copleşitor: începând cu munţii de dulciuri şi pizza, prezentate în vitrine decorate cât mai atrăgător, de la zecile de tipuri de măşti şi suveniruri, înşirate frumos pe sute de tarabe şi până la străzile înguste, sumbre la lăsarea întunericului, dar primitoare la lumina zilei. Mi-a plăcut foarte mult că n-am auzit zgomot de maşini, iar paşii oamenilor, pe străzile pavate cu piatră, sunau ireal. Atâta linişte n-am mai întâlnit până acum, chiar dacă strazile erau înţesate de lume. O poveste aparte a fost Veneţia şi mă întreb câtă vreme ne va mai bucura ochii acest oraş ce pare condamnat la o pieire sigură. Una căreia nici măcar omul nu-i poate face faţă.

Cât despre Padova…. de unde se încep şi cu ce să continui? Aş putea spune că infrastructura turistică este foarte bine dezvoltată. Italienii sunt oameni amabili, săritori, deschişi, sociabili. Întotdeauna gata să dea o mână de ajutor, dacă te rătaceşti pe vreo străduţă prea puţin circulată. Deşi nu prea e posibil aşa ceva, fiindcă hărţile lor sunt foarte detaliate şi nu te lasă să greşeşti drumul, poate numai dacă vrei cu tot dinadinsul. Punctul terminus al plimbării prin Padova era Basilica Sf. Anton, însă până acolo ne-au fermecat pizzeriile, scuterele, bicicletele, florile de la geamuri, muzeele, tinerii debordanţi, soarele, atitudinea relaxată a celor din jur, femeile îngrijite şi coafate, chiar şi cele mai în vârstă, bărbaţii îmbrăcaţi dupa ultima modă, clădirile pline de personalitate…. Iar basilica este absolut impresionantă. De câte ori încerc să o descriu, nu găsesc alt mod de a mă exprima. Mărimea ei este oricum uimitoare, văzută din afară, dar adevărata frumuseţe o descoperi abia înăuntru. Tavanul imens pare că pluteşte undeva, deasupra norilor, iar statuile au o viaţă a lor, prin care tu treci doar fiindcă ele îţi îngăduie, iar tăcerea trebuie păstrată, pentru a nu le tulbura grandoarea. Fiecare chip zugrăvit pe peretii înalţi îţi arată cît de talentată a fost mâna autorului şi câte sentimente au fost lăsate acolo, de-a lungul anilor, doar pentru a te întâmpina pe tine aşa cum se cuvine. Am început să plâng atunci când am ajuns la mormântul Sfântului Anton, emoţiile m-au doborât fără drept de apel şi n-am reuşit să-mi revin decât afară, la lumina zilei. Am trăit o experienţă fantastică şi aş face-o din nou, oricând. Vă recomand să mergeţi. Din toată inima. Un drum acolo vă va elibera de toate tensiunile şi grijile din minte şi suflet. Garantat.

Poze aveţi aici: http://www.facebook.com/album.php?id=1016347335&aid=2099305   

Enjoy it!