Liniste pentru sufletul meu


I just hold out my hand…. and i’m with you, darling….

Asta e… acum am putut face asta. Doar sa intind mana si linistea, acea liniste profunda, atat de necesara sufletului meu, putea fi atinsa. Liniste profunda, plina de fericire, palpabila. Fumul de tigara ramas in urma, paharul in care a fost vin rosu, vorbele suspendate in tacerea camerei mele. Rasetele, gandurile, privirile, aerul tras in piept, ca o ultima solutie de a incerca atmosfera atat de frumoasa. Doamne, cat mi-a lipsit sa-mi incep gandurile si altcineva sa le termine, sa radem la aceleasi glume, sa ne incruntam la aceiasi nori trecuti prin fata ochilor. Sentimentul de „acasa” pe care nu l-am avut de atata vreme. Doua ore in care sufletul mi-a rasuflat usurat si s-a intins pe canapea, langa zambetul meu si a putut sa respire aer curat si bine si fericire si amintiri si dragoste. O legatura imposibil de rupt, doua inimi legate pentru totdeauna, intr-o altfel de lume. Doi oameni ce au ajuns in lumea de aici impreuna, despartiti doar de soarta, dar reuniti, dupa aceea, pentru inca o mie de vieti Jumatate din sufletul meu e acolo si va fi mereu. Langa cealalta jumatate…. O fericire de o clipa, stransa intr-un zambet. Doamne…. nu mai am cuvinte….

Anunțuri

Fericirea se gaseste oriunde


M-am intalnit, deunazi, cu un vechi prieten. Un om incercat de viata, cu o familie normala, cu un trecut adolescentin ca oricare altul. Un baiat ce a devenit barbat si apoi sot si tata. Atat de frumos. In zambet, in privire, in gesturi, in vorbe, in suflet. Mi-a placut felul in care isi strangea baiatul la piept. Felul in care explica ceea ce il doare, modul in care stia sa ma asculte. Mi-am dat seama ca anii nu au trecut degeaba pentru el. Mi-am dat seama ca femeia pe care o iubeste este atat de norocoasa. Sper doar sa stie cat de mult o iubeste si sa-l rasplateasca la fel. Pentru ca sunt o familie asa armonioasa si cladita atat de durabil, incat am ramas fara cuvinte. Il urmaream cum imi povesteste cat de dor ii este de ea (ea lucreaza in afara tarii), cat de mult o asteapta sa vina acasa si cat de greu se descurca baietelul lor cu dorul de mama. Dar totul era asa simplu si cu atata dragoste spus, incat mi-au dat lacrimile. S-a uitat mirat la mine, probabil ca il surprinsesem si nu a spus nimic. A continuat sirul povestirii calm, asezat. A fost atat de barbat in ochii mei, cum nu am crezut vreodata ca va fi. Ne stim de multa vreme, din vremea in care adolescenta isi facea de cap cu noi. Stiam ca este nehotarat si cuceritor; avea si cu ce, sarmul si ochii lui frumosi puteau fi cu greu egalati. Si uite-l acum, senin si iubitor, m-a surprins asa placut….  Fericirea se gaseste peste tot si in toate. Si ce bine ca exista asemenea surprize….

Nerabdare!


Iata-ma!

Plina de sperante, de teama, de nerabdare, de neastampar. Sunt acasa, la Resita si incerc sa-mi asez viata in ordine, inainte sa plec din nou la drum. Le asez pe toate pe fagasul normal sau cel putin pare cel normal, in acest moment. Am lasat in urma sufletul meu, l-am lasat acolo, pe strazile batute impreuna, in cerul intunecat privit de amandoi in atatea randuri, pe canapeaua unde am plans amandoi pana ne-au secat lacrimile. Am inceput sa accept ca „noi” nu se mai intoarce, ca tu esti fericit fara mine, ca eu sunt nefericita fara tine. Dar asta este ironia situatiei, ce pot sa spun…. Mi-e sufletul greu si cand ma gandesc la tine, daramite sa si vorbesc despre tot ceea ce a fost si a ramas frant in mii de bucati. Am trairi contradictorii, incercand sa simt parfumul trandafirilor din curtea casei mele si simtindu-mi sufletul plangand fara oprire. Asa trebuie sa plec la drum: zambind cu ochii catre cei din jur si plangand in interior. N-am incotro. Durerea asta nu vrea nimeni sa mi-o ia, desi eu incerc sa o dau oricui o fi, numai sa-mi dea pace. Ai reusit sa ma sfarami intr-un asemenea hal de nu am crezut ca e posibil. Sunt cea mai tare persoana pe care o cunosc, fara falsa modestie si ai reusit sa ma ingenunchezi, sa iei si ultima speranta din mine, sa dau tot ceea ce am, ramanand goala si fara putere. Si, cu toate acestea, nu te pot invinui doar pe tine pentru toate astea. Pentru ca eu te-am lasat sa iei fiecare fir de zambet din inima mea. Pentru toate astea n-am sa ma iert, la fel cum n-am sa ma iert pentru faptul ca te mai iubesc. Da, inca, desi si eu sunt nedumerita de unde si cum si de ce… si pana cand… pentru ca simt, din tot sufletul, ca ajunge tot ceea ce a fost si trebuie sa incep sa spun cu voce tare ceea ce ma doare si sa nu mai permit nimanui sa ma franga. Pentru ca iubirea nu e egoista, nu doare, nu raneste. O stiu si mi-o doresc. Dar mi-o doresc de la cineva care stie ce vrea. E atat de simplu sa-ti doresti sa iubesti pe cineva care te iubeste. Care te poate lumina cu un zambet, te poate alina cu o mangaiere, te poate imbratisa fara urma de indoiala. Cineva care iti poate fi familie si univers, in acelasi timp, fara sa depuna nici cel mai mic efort pentru asta. Vreau sa iubesc. Si, la fel de bine, te-as putea iubi pe tine, daca ai sti ca asta vrei. Dar numai daca mana aceea pe care mi-ai intinde-o ar fi hotarata sa mangaie, nu sa raneasca. Mi-a fost de ajuns raul de pana acum si vorbele astea incep sa ma apese, pentru ca lumina e acolo, asteapta doar sa deschid ochii sa o vad si eu inca nu am putere pentru asta. Dar drumul a fost inceput, pasul cel mai greu a fost facut. Si acum trebuie sa merg inainte; in spate nu mai e nimic pentru mine. Somewhere i belong…