Distractie la Praga!


Tot amân de câteva zile, dar trebuie să scriu altfel, senilă cum sunt, voi uita toate alea. Şi sunt amintiri frumoase, probabil de nerepetat, dar asta nu se ştie niciodată, nu-i aşa? Ţin neapărat să încep cu dimineaţa de vineri. because i’m not a morning person….. ufff, i’m not! Mai ales când trebuie să mă trezesc la ora 4 jumate dimineaţa, iar la şase trebuie să fiu la aeroport. Muuult prea mult pt. mine! Cu toate astea m-am achitat onorabil de sarcină şi am sosit la Otopeni. Adormită, năucă de somn şi cu o zi lungă în faţă. Ckeck-in-ul şi îmbarcarea au fost relativ rapide, având în vedere că eram un grup şi a trebuit să ne adunăm din toate părţile. Zborul a fost un vis, mă întreb şi acum, extrem de nedumerită, cum de îmi place să mă ştiu la mama naibii în aer, deşi eu am un rău de înălţime teribil şi mi se face rău doar dacă mă uit în jos de la etajul patru. Mister total, zău! Primul contact cu Praga a fost unul aducător de semne bune, adică a fost mult soare, iar câmpurile lor verzi şi curăţenia de pretutindeni m-au impresionat. Da, este foarte curat în Praga şi mi-a plăcut asta tare mult. Cu toate că multe străzi sunt efectiv înţesate cu turişti, totul se păstrează şi aşa ceva nu poate decât să te impresioneze. Aş putea trece la punctele slabe bruma de engleză „cehită” de pe străzi. Cehii get-beget nu prea ştiu engleză şi atunci când o ştiu o transformă total cu accentul lor, încât îţi vine să treci la limbajul semnelor, fiindcă pare mult mai accesibil, deşi nu l-ai învăţat niciodată. În rest totul a fost oki, indicatoarele către obiectivele turistice sunt numeroase şi foarte utile, iar hărţile turistice se găsesc la fiecare chioşc de ziare (cel puţin din câte am observat eu).

Cele 3 zile în Praga au avut drept scop principal fotbalul. Bine, una din ele, de fapt, dar celelalte două au rezultat drept accesorii perfecte :)) Eu şi câteva absolut fascinante colege de serviciu ne-am înscris în competiţia de fotbal a firmei pt. care activăm în câmpul muncii. Mai precis, firma respectivă are multe birouri, în multe ţări şi, în fiecare an, se organizează o competiţie fotbalistică la care am participat şi noi, cu mare mândrie patriotică 😛 şi un enorm entuziasm. Jumătate din fete mai fuseseră şi la competiţia anterioară, găzduita de biroul din Budapesta. Anul acesta am ajuns şi eu în echipă, pe postul de portar (feminin: portăriţă 🙂 ). Din câte mi s-a spus, am fost şi bună, deşi sunt convinsă, chiar şi acum, că puteam face mult mai mult. Probabil ca aşa se traduce dorinţa de a face ceva cât mai bine. Nu sufăr de falsă modestie, doar simt că puteam face mai mult.

Însă, înainte de ziua de sâmbătă, când s-au ţinut meciurile, a fost ziua de vineri. Pe care am petrecut-o plimbându-ne pe străzile centrului vechi ale oraşului şi nu numai. Am fost la Turnul cu ceasul astronomic, am trecut pe lângă multe biserici, case vechi, dar foarte bine întreţinute, magazine care mai de care mai tentante, patiserii, cofetării, terase cu îngheţate aromate şi beri reci şi mai ales…. ne-am rupt picioarele pe piatra cubică, de o mie de feluri, ce ţine loc de asfalt, până am zis că cedăm nervos. Nici dacă aveam sandale cu toc în loc de balerini nu aş fi fost aşa de obosită la sfârşitul zilei. Dar n-am văzut nicăieri atâtea combinaţii din piatră. Praga este un mare mozaic. Bine, am fost în doar câteva ţări pînă acum, deci termenele mele de comparaţie sunt relative. Bine că am reuşit să supravieţuim primei zile, pentru că a urmat a doua. Am stat în soare de dimineaţa până în jurul orei 4 după-amiază. Suficient pentru câteva dintre noi să se pricopsească cu o insolaţie foarte drăguţă. Asta este, am băut apa şi am mers înainte. Am avut cinci meciuri: cu Belgia, Spania, Bulgaria, Londra şi Slovacia. Deşi pregătirea noastra a fost insuficientă, comparativ cu cea a fetelor din echipele adverse, ne-am descurcat mai mult decât onorabil şi plănuim să facem mult mai mult anul viitor. Ne-am distrat, am alergat, ne-am bucurat, ne-am întristat…. a fost o zi perfectă, cel puţin pentru mine. Abia aştept să vină anul următor şi să fie şi mai bine decât acum. Întotdeauna e loc de mai bine, nu-i aşa? Mai ales că am şi o răzbunare personală de dus la îndeplinire 😛 Cine ştie, cunoaşte 🙂 Mi-a plăcut mult, mult de tot, mai vreau!

Duminica a fost petrecută tot în plimbare, deja eram familiarizată cu Podul Carol, cu Castelul din Praga, cu străzile frumos împodobite de reclame la restaurante şi pline cu oameni de tot felul şi de toate naţiile. Am auzit o grămadă de limbi ale pământului, din care aş putea enumera acum, repede, germana, japoneza, spaniola, franceza, italiana, ceha (normal!), rusa…. şi-am obosit 😛

Nu am ajuns la Sea World şi la Grădina Zoologică. Dar nu am mâncat nici cârnaşi şi nici n-am băut bere. Nici măcar una. Aşa că trebuie să-mi iau iubitul de degeţelul mic şi să mergem la dezmăţ. Cât mai repede, zic. Poze găsiţi aici:  http://www.facebook.com/media/set/?set=a.1936636608382.2110851.1016347335#!/media/set/?set=a.1936636608382.2110851.1016347335

 

Sunt ca o sticlă cu răvaş, aruncată în mare


Cum aș putea să-ți spun  că-ți scriu printre lacrimi și totul pare ireal, pentru că nici nu-mi dau seama prea bine ce fac? Cum să-ți spun că plâng și scriu din vârful celui mai mare pat posibil și, în același timp, vreau să mă fac mică-mititică, într-un colț întunecat și să stau acolo până te întorci la mine? Cum aș putea, oare, să opresc suspinele astea ce nu mă lasă să respir și să-ţi spun că-mi doresc să mă strângi în brațe, până când voi simți că realitatea revine la normal?  Pândesc ușa aceea tot timpul, cu impresia că o vei deschide și vei intra zâmbitor, cu o glumă bună pregătită, gata să mă anunți că a venit vara și pentru noi? Mai devreme am ieșit să-ți fotografiez luna. Să ți-o arăt în toată frumusețea ei, deși știam că o vezi și tu și că e exact la fel. Fotografiam și zâmbeam, pentru a plânge mai apoi, când am văzut camera pustie și bucuria mi s-a destrămat mai ușor decât un fum de țigară luat de vânt. Suport singurătatea foarte bine când știu că nu am pe cineva care să merite dorul meu. Dar nu pot suporta singurătatea în doi.  Bravez fără rușine în fața lumii și, tot în fața ei,  devin de o mie de ori mai optimistă, dar sufletul meu e ca o fetiță speriată de fulgere, ce se ascunde sub pătura de fiecare dată când vine furtuna.  Cum aș putea să-ți spun că am chef să te sun de o mie de ori pe zi și mă opresc, pentru că nu se poate?  Cum aș putea să-ți spun că mă trezesc terifiată dintr-un coșmar teribil, cum numai eu pot avea și mă întind spre tine, să mă ocrotești, iar tu nu ești acolo, să mă adormi la loc? Cum aș putea să-ți spun că mi-e dor să mă pierd în îmbrățișarea ta și să mă uit în ochii tăi dragi și calzi, dar fotoliul e gol și gândurile mele se risipesc, nerostite?

Cum aș putea să fac tot posibilul să-ți fie mai ușor, acolo…. spunându-ți toate astea?

Cum se pronunţă…. BeSensual?


Hai că mi s-a năzărit de ceva sexy. Da, da, da, adică de o lenjerie sexy. Sau, de ce nu, de un set de lenjerie intimă  😉  Noi, femeile, putem folosi o mulţime de atuuri în avantajul nostru şi unul dintre ele este lenjeria sexy. Ea ne ridică moralul atââââât de repede 🙂 şi ne ajută să ne simţim şi mai bine în propria piele, încrezătoare şi îndrăzneţe. Şi dacă folosim şi o culoare frumoasă, de exemplu roşul, totul e perfect. Dacă nu vă place roşul la fel de mult cum îmi place mie, în magazinul online al celor de la BeSensual puteţi găsi o mare varietate de combinaţii, toate superbe şi la preţuri încântătoare.

Şi trebuie neapărat să încercaţi şi gama de corsete. Sunt absolut minunate şi abia aşteaptă să vă aparţină. Vă veţi înţelege de minune 😉

Uff, deja nici nu mai ştiu ce să aleg şi lista mea de cumpărături devine din ce în ce mai lungă. Vă invit să vă bucuraţi! Sunt sigură, sigură că nu vor exista regrete atunci când veţi primi ce-aţi comandat 😉

Emptiness…


…… mda…. cântecul sufletului meu se loveşte de un ecou prelung, interminabil…. Casa e pustie şi, oricât m-as învârti prin ea, să-i dau viaţă, e inutil. Când privesc pe geam strada aglomerată, zgomotul vine rapid şi se loveşte năuc de ochii mei trişti. Doar soarele mă mai încălzeşte, pentru câteva momente efemere şi apoi pleacă şi el, supărat că nu poate face mai mult. Filmele nu mai au acelaşi farmec şi liliacul înfloreşte, fără să-l pot percepe pe de-a-ntregul. Şi e floarea sufletului meu…

Nu sunt singură, însă e ca şi cum aş fi. Reacţionez ca un roboţel, fac tot ce trebuie făcut, apoi merg acasă şi zac. La propriu. A trecut jumătate, va mai trece încă pe atât până te întorci. Şi parcă mai e o veşnicie. Iar eu te aştept. Fiindcă mi-e dor.