Mi-e al naibii de greu sa pronunt germana asta nenorocita, din cauza tendintei mele de a rotunji pronuntia cuvintelor, exact ca si in limba engleza. Iar acum o ascult pe Laura Pausini, susurand o melodie in italiana. Deci… perfect!
As vrea sa pot spune si ca mi-e greu departe de casa. Dar nu pot. Avand in vedere ca am stat in diverse locuri in acesti 31 de ani, e ciudat sa spun acasa doar Resitei sau doar Bucurestiului. „Acasa” este locul acela unde te intorci sa gasesti relaxarea si caldura sufletului tau, dar si iubirea celor dragi. Momentan, cei dragi mie sunt raspanditi prin lume, doar catelusa mea a ramas sa pazeasca Resita pt. mine. Pardon, cealalta catelusa a mea a ramas sa pazeasca Bucurestiul pt. mine. Si eu mi-am facut bagajele, mi-am luat sufletul in brate si am plecat iar la drum. M-am intors la Resita sa respir aer curat de munte si sperand la un strop de liniste. Un suflet drag mie mi-a dat linistea aceea. Intr-un fel la care nici nu indrazneam sa sper. Deci acasa este, intr-adevar, acolo unde privirea ta se poate odihni in alta privire, unde un sarut pe umarul gol este egal cu o imbratisare si o inbratisare iti pune lumea toata la picioare. A fost superb… si apoi am plecat iar. In lume larga, sa-mi pun ordine in datorii si in viata. Am trecut prin Ungaria, Austria si o mare parte din Germania. Dupa cum spuneam si data trecuta, am incercat sa nu compar ceea ce stiu din Romania cu ceea ce-mi va iesi in cale. Dar, dupa vreo ora de drum pe soselele Ungariei, m-am dat batuta. Civilizatia nu inseamna doar reguli respectate de toate lumea. Civilizatia inseamna un spirit liber, dar atent cu cei din jur, un zambet mereu dispus sa-ti lumineze ziua, chiar daca este pentru un necunoscut sau pentru un om cu care schimbi doua vorbe la coada, intr-un supermarket. E bine aici. Vorbesc foarte serios. Imi place cand oamenii iti multumesc atunci cand te dai la o parte de pe pista lor de biciclete, desi tu nu ai ce cauta acolo. Imi place ca vad negri pe strada, tratati ca niste oameni obisnuiti, nu ca niste biete curiozitati de la circ. Imi pla florile intalnite la orice gemulet, mai ales fiindca de mine nu se lipesc bietele flori, toate mor daca sunt lasate pe mana mea. Imi place curatenia de pe trotuare si vecine de la 3 case mai incolo, maturand trotuarul sau cocotata pe o mini-scara, udandu-si florile mov. Nu-mi place ca ploua. De cand am venit, a trecut o saptamana si a plouat incontinuu. Sa se fi mutat pacatoasa de vreme englezeasca la dus de Frankfurt? Eu sper ca nu.
Nu-mi place nici faptul ca, in apropiere, nu se gasesc decat 2-3 magazine si ca hipermarket-urile mari sunt la ceva distanta de mers cu bicicleta. Iar cumparaturile pt. casa trebuie sa le fac in timpul meu liber. Asta trebuie rezolvat cumva. Dar imi place bicicleta din garaj. Imi place si faptul ca oricine are cel putin o bicicleta in garaj, in curte, la poarta, sprijinita de gard. Asta e bine, nu? Si semnul rutier pt. biciclete… l-as lua acasa, sa-l vada minunatele noastre autoritati si sa-l viseze si noaptea, pana reusesc sa-l multiplice si sa ajute biciclistii romani. Da, stiu, v-am innebunit cu bicicletele, dar sunt un mijloc atat de eficient de deplasare, un sport, o placere a timpului liber si nu numai. Trebuie sa se priceapa asta odata, zic!
Se apropie ora 12,00 si ar trebui sa pregatesc pranzul. Speram ca voi slabi aici, dar trebuie sa ma gandesc la mancare dimineata, la pranz si seara. Si intre ele, ca sa stiu ce cumparaturi trebuie facute 🙂
Data viitoare revin cu un program mai amanuntit, pentru cine vrea sa-mi urmeze „drumul”. Doamne, ce fac unii oameni pt. mai multi bani. Inclusiv eu 😛 Dar daca asa imi pot regla conturile si pot face rost de bani pentru a-mi trai viata…. so be it! Stiu, suna ciudat, ca doar nu sunt vreo sclava sau mai stiu eu ce, doar ca am renuntat de buna voie la o rutina pt. alta. Si nu e asa idilic cum poate parea. Am incercat sa nu-mi fac cine stie ce vise si se pare ca am reusit sa ma temperez foarte bine, pentru ca altfel as fi avut o serie dezamagiri. Sper ca va fi bine 🙂 See you next time 😉
Onitzza 