Cum….


…. poţi spune cuiva că iubeşti? Ştiu, întrebare banală, dar totuşi atât de dureros de reală.

Îmi place să scriu…. nu o mai fac aşa des şi nici cu atâta pasiune, deşi poate că ar trebui să-mi impun o anumită disciplină, având în vedere faptul că scrisul era o parte importantă şi atât de  pregnantă în viaţa mea. Disciplină…. un cuvânt tare şi dur, mie aşa mi se pare. Şi revenind…. e nevoie de disciplină pentru a învăţa să conversezi, pentru a învăţa să-ţi exprimi sentimentele? Sau trebuie doar să dai frâu liber gândurilor tale, ajutându-le să se materializeze în forma care le este destinată? Mi s-a spus de multe ori că nu gândesc prea mult înainte de a vorbi, deşi sentimentele nu au nevoie de chibzuire. Cel puţin aşa cred eu. Nu mi se pare necesar să te gândeşti înainte de a spune cuiva „te iubesc”. Orice ar însemna asta. Poate însemna „ador să-ţi fac cafeaua dimineaţa” sau ” îmi plac ochii tăi atunci când îmi povesteşti ceva”. Sau „mai ţii minte cum stăteam de vorbă ore întregi şi ni se părea că toate subiectele universului sunt prea puţine pentru noi?”….. „Te iubesc” poate însemna orice. N-am crezut niciodată ca aceste două cuvinte pot cuprinde toata gama de trăiri, bune sau rele, pe care le ai pentru şi cu cineva. Într-adevăr, te pot ajuta să spui ce ai pe suflet… te pot împinge de la spate să dai un sărut atunci când cele mai cuprinzătoare vorbe sunt de prisos, te pot îndemna să întinzi mâna către celalălt, fără să ai un motiv anume….. doar pentru a simţi că celălalt există şi e lângă tine…. hhmm… ăsta poate fi motivul 🙂

Oare o privire plină de dor ajunge? Îşi ajunge ea scopul tăcut, fără a rosti nici cel mai neînsemnat sunet, poate pătrunde în sufletul celui pe care-l iubeşti? Cine spune că tăcerea face cât o mie de cuvinte? De unde ştie celalălt pe care să le aleagă? Poate tăcerea face cât o mie de îmbrăţişări, dar de unde va şti ea cât de tare să strângă şi când e de ajuns? Nu ştiu daca am atins înţelepciunea de a spune „te iubesc” şi dacă mi-am câştigat dreptul de a o spune….. glasul inimii nu va fi niciodată obiectiv, iar cel al raţiunii nu va fi niciodată subiectiv. Nu le pot pune în balanţă, ar fi ca şi cum aş amesteca apa şi uleiul. Însă le pot face să se înţeleagă. Pentru că eu le domin pe amândouă. Dar nu ştiu cum pot spune „te iubesc”…… şi să ştiu în acelaşi timp că am gasit sufletul…. acel suflet… în care vorbele mele să-şi găsească locul tihnit şi cald, ce m-ar face să mă simt în siguranţă. Poate că deja sunt acolo… şi poate ceea ce aş vrea să spun e de prisos…..

Bunătate din şi pentru suflet…. Tudor Gheorghe


Sunt atâţia oameni mari despre care v-aş putea scrie. Dar încerc să mă opresc, pentru moment, la… Tudor Gheorghe. Nici acum, după atâta vreme de când l-am descoperit, nu reuşesc să-mi dau seama din ce material e plămădit sufletul lui. Pentru că reuşeşte să te ardă… cu simplitatea lui. Cu bunătatea din privire, cu gesturile calde, cu vorbele mângâietoare. Cred că, de fapt, Tudor Gheorghe este har dumnezeiesc prins într-o seară de vară în mâna unui înger şi ascuns într-un trup simplu, de om. Şi toată minunea Raiului a transpus-o în cântecele sale.

Nu mai ştiu când l-am auzit prima oară. Însă ştiu un singur lucru: “Dorul călător” a devenit cântecul inimii mele. Mă mângâie în depărtare, îmi aduce fericirea în ochi când sunt la mine acasă, îmi este pernă pentru lacrimile ce nu le pot stăvili uneori şi sprijin pentru momentele grele. Omul acesta mi-e atât de drag, încât nici n-aş avea curaj să-i vorbesc fără să mă bâlbâi. Însă aş avea curaj să-i strâng mâna. Cu nădejde, dragoste şi respect. Şi sunt sigură că ar înţelege totul, fără cuvinte şi fără explicaţii. Nu am fost la multe concerte… dar la cele la care am fost… am plâns. Am plâns de dor, de dragoste, de supărare, dar mai ales de fericire. De fericire că l-am descoperit pe Tudor Gheorghe. De recunoştinţă pentru înţelepciunea aşternută în fiecare vers. Pentru că, datorită lui, e mereu ‘’Primăvară’’ in sufletul meu.

La fel ca şi Gazutza, dau această leapsa Hotcity mai departe oricărei persoane ce iubeşte un artist pentru ceea ce are de oferit lumii întregi.