Cărţi multe, multe, multeeeeee!


Draga de Nona mi-a dăruit un link şi trebuie să stau în poziţie de „drepţi” la apelul culturii. Răspund inevitabil şi irevocabil la chemarea irezistibilă a poveştilor frumos aşternute în mii de cărţi, le-aş devora zi şi noapte, fără oprire. Cărţile mi-au oferit lumea visării, m-au ajutat să cresc frumos şi încet, luând pe rând poveştile pentru copii, nuvelele poliţiste, romanele ce descriau atât de gingaş vremuri apuse şi maniere uitate. De ceva vreme cartea mea preferată este „Anne de la Green Gables” (Lucy Maud Montgomery). Un caracter uimitor şi exploziv, narat atât de simplu şi înduioşător, încât îţi umple inima de bucurie şi veselie, în timp ce îţi răscoleşte sufletul, în căutarea celor mai amare lacrimi. Şi toate acestea în exact acelaşi moment. Vă recomand cu mare drag să o citiţi şi să o iubiţi.

Va invit şi pe voi, cei care deţineţi un blog, mai mult sau mai puţin vizitat, să răspundeţi acestei chemări. Termenul limită este 18 mai. Sunt şi discount-uri, poftiţi de vedeţi:

Orice blog cât de cât începător (întotdeauna e loc de mai bine, nu-i aşa?) primeşte un cupon de 30 RON, plus transport gratuit (mai puţin cu curierul).
Dacă blogul are un pagerank de minim 3 primeşte cupon de
50 RON.
Dacă are pagerank 4, primeşte cupon de
70 RON.
Dacă are pagerank 5, cupon de
100 RON.

Se scrie articolul, se trimite mail la buy@buy.ro, incluzând şi link-ul către postarea de pe blog şi primiţi codul cuponului. După care se face comanda la cartea preferată. Buybooks.ro este o ditamai librăria virtuală, unde puteţi găsi muuuuulte cărţi extrem de interesante. Foarte important, trebuie să inseraţi acest link http://www.buybooks.ro/ în cuvântul cărţi, bolduit. Eu l-am şi subliniat, să fiu sigură de o treabă 🙂

Anunțuri

Ghici cine-i?


Albă. Pufoasă. Dulce. Lipicioasă. Încăpăţânată. Delicioasă. Cu accesoriu. Cine e, oare?

Evident: vata de zahăr. Pe băţ. Adică dulceaţa mea de sâmbătă seara. Aromată cu aer de primăvară şi însoţită de zâmbetele picilor năzdrăvani, găsiţi în parc. În plimbarea noastră. Plimbarea de lasat în urmă gândurile negre şi de regăsit liniştea.

Vă doresc linişte şi un zâmbet ascuns într-o vată de zahăr! Pe băţ!

Mulţumesc!


Da, ştiu, seamănă cu noua ciocolată de la Milka. Şi da, acest „mulţumesc” a şi fost inspirat de cutia în formă de floare şi de dulceaţa pralinelor Milka. Însă nu este, sub nicio formă, un mesaj publicitar. Oricine mă cunoaşte destul de bine ştie că sunt topită după ciocolata Milka, deci era normal să mă inspire să mulţumesc. Din tot sufletul. Bunicului meu, pentru că mi-a vegheat atât de iubitor copilăria, deşi m-a părăsit mult prea devreme. Mamei mele, pentru viaţa ce mi-a dăruit-o şi pentru şansa de a trăi. Surorii mele, pentru certurile avute, pentru că doar împăcarea mă făcea să mă simt ocrotită de iubirea unei familii. Oamenilor din jurul meu, pentru grija şi efortul depus la creşterea mea în ani, înţelepciune, iubire, bucurie şi speranţa. Iubitului meu, pentru sentimentul copleşitor din inima mea, atunci când îmi inundă gândurile şi îmi alină simţurile cu vorbe bine alese şi dragoste necondiţionată. Prietenei mele dragi şi vechi, pentru fiecare moment alături de mine; deşi am trecut prin furtuni şi vânt, a ieşit mereu soarele. Vieţii, pentru joaca din spatele blocului, pentru toate prostiile adolescenţei, pentru toate greşelile de până acum, pentru visele îndeplinite şi neîndeplinite, pentru serile frumoase şi nopţile ascunse în lacrimi, pentru clipele surâzătoare şi furtunile de vară, pentru verdele ierbii, cântul păsărilor, vântul cald, oamenii noi şi experienţele diverse… din toate au rămas amintiri, regrete ce m-au ajutat să văd speranţa, zâmbete, ce m-au ajutat sa merg înainte. Toate mi-au furat o părticică din suflet şi toate m-au construit aşa cum sunt. Mulţumesc pentru privilegiul de a trăi.

Strângere de inimă


Poate ar fi trebuit să povestesc asta imediat după ce s-a întâmplat, însă n-am putut. Mă apuca tremuratul şi nici măcar nu era vorba de o tragedie umană. Aproape o tragedie. Ci de una câinească. Imediat explic:

Sâmbăta trecută, după o zi agitată mai mult pentru alţii, decât pentru mine – din nefericire, pentru că mă simt inutilă atunci când ajutorul meu nu poate fi exploatat la maxim – stăteam în curte şi mă minunam de lenea fără margini a căţeilor colocatari. În secunda următoare ceva mi-a atras atenţia la ciufulita de Fifi. Se simţea rău şi avea spasme. Nu mă pricep să descriu detaliat, e de ajuns să spun că m-am speriat îngrozitor atunci când am văzut că nu se mai opreşte din tremurat. Privirea ei mi-a rupt sufletul în două, cerea ajutor pe muteşte. Şi dacă ar fi ştiut să vorbească, nu ar fi reuşit să spună atât de multe dintr-o dată. Am ajuns cu ea la veterinar, într-un final, alertând toată casa şi agitându-ma în toate părţile. Biata de ea, şi-a mai revenit abia după două perfuzii de calciu şi câteva injecţii cu vitamine. Dar suferinţa ei, starea în care eram eu, grija pe care a primit-o…. Diagnosticul a fost „cădere de calciu”, una foarte mare, dacă nu ajungea la veterinar murea în câteva ore.

Nu pot să-i înţeleg pe cei care omoară câinii. Fără mustrări de conştiinţă, fără suflet, fără să se oprească un moment şi să-şi dea seama că totul e o mare prostie. Nu-i pot înţelege nici pe cei care permit căţeluşelor să „producă” puiuţi fără oprire, în fiecare an, în afara celor care au animale de rasă şi au unde să vândă ghemotoacele nou-născute.  E rău, e foarte rău că nu suntem educaţi în spiritul dreptăţii şi al iubirii, confundate adesea cu expresia „eu sunt om, el e doar un animal şi am drepturi depline asupra lui”. Nu este aşa…. animalul are şi el suflet, ţine minte purtarea ta şi te pedepseşte, fără vorbe, atunci când uiţi că te iubeşte necondiţionat, iar tu găseşti pentru el numai gesturi urâte. Iubiţi animalele. Pentru că ele aparţin naturii, iar dacă le opriţi în familia voastră, atunci o faceţi din proprie iniţiativă, deplin conştienţi de grija ce trebuie să le-o purtaţi, în schimbul veseliei din ochii lor. Iubiţi-le, deoarece ele vă iubesc din tot sufletul şi se îngrijorează dacă sunteţi trişti sau apăsaţi de griji. Iar uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a alina un suflet trist, ele o pot face în tăcere.

Suntem nebuni??


Apa plata este la acelasi pret cu berea . Branza e mai scumpa decat carnea (branza telemea 19 lei, branza de burduf  28 lei, carnea de porc 16 lei).  Carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile.  Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos.  Laptele simplu mai scump decat laptele batut.  Portocalele mai ieftine decat merele.  Cartile sunt mai ieftine decat revistele.  Biscuitii fara ciocolata sunt mai scumpi decat ciocolata.  Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.  Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele  umplute  cu propriul sambure.  Ceasurile mici sunt mai scumpe decat ceasurile mari.  Hartia nescrisa (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita.  Vinul este mai ieftin decat strugurii.  Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.  Si se mai presupune ca omul este o fiinta rationala…  Si as adauga: Oamenii neinstruiti  sunt mai „scumpi” decat oamenii valorosi care , pentru a supravietui, se „vand” ieftin.
 

Căţeluşi de adorat şi pupăcit!


Update: toţi sufleţeii şi-au găsit stăpâni iubitori 🙂

Au aparut pe lume acum o saptamana si sunt niste ghemotoace adorabile, ce stiu doar sa miaune, deocamdata, asemeni unor pisoi cu experienta. Desi sunt catei 🙂 Mama lor e de rasa, o Yorkshire mandra, jucausa si ciufulita, iar taticul un pekinez zapacit si foarte amuzant. Sunt doi baieti si doua fete, dintre care un baiat deja e „rezervat” 🙂 Va invit cu drag sa-i adoptati, eu nu-i pot tine, din pacate.