Strângere de inimă


Poate ar fi trebuit să povestesc asta imediat după ce s-a întâmplat, însă n-am putut. Mă apuca tremuratul şi nici măcar nu era vorba de o tragedie umană. Aproape o tragedie. Ci de una câinească. Imediat explic:

Sâmbăta trecută, după o zi agitată mai mult pentru alţii, decât pentru mine – din nefericire, pentru că mă simt inutilă atunci când ajutorul meu nu poate fi exploatat la maxim – stăteam în curte şi mă minunam de lenea fără margini a căţeilor colocatari. În secunda următoare ceva mi-a atras atenţia la ciufulita de Fifi. Se simţea rău şi avea spasme. Nu mă pricep să descriu detaliat, e de ajuns să spun că m-am speriat îngrozitor atunci când am văzut că nu se mai opreşte din tremurat. Privirea ei mi-a rupt sufletul în două, cerea ajutor pe muteşte. Şi dacă ar fi ştiut să vorbească, nu ar fi reuşit să spună atât de multe dintr-o dată. Am ajuns cu ea la veterinar, într-un final, alertând toată casa şi agitându-ma în toate părţile. Biata de ea, şi-a mai revenit abia după două perfuzii de calciu şi câteva injecţii cu vitamine. Dar suferinţa ei, starea în care eram eu, grija pe care a primit-o…. Diagnosticul a fost „cădere de calciu”, una foarte mare, dacă nu ajungea la veterinar murea în câteva ore.

Nu pot să-i înţeleg pe cei care omoară câinii. Fără mustrări de conştiinţă, fără suflet, fără să se oprească un moment şi să-şi dea seama că totul e o mare prostie. Nu-i pot înţelege nici pe cei care permit căţeluşelor să „producă” puiuţi fără oprire, în fiecare an, în afara celor care au animale de rasă şi au unde să vândă ghemotoacele nou-născute.  E rău, e foarte rău că nu suntem educaţi în spiritul dreptăţii şi al iubirii, confundate adesea cu expresia „eu sunt om, el e doar un animal şi am drepturi depline asupra lui”. Nu este aşa…. animalul are şi el suflet, ţine minte purtarea ta şi te pedepseşte, fără vorbe, atunci când uiţi că te iubeşte necondiţionat, iar tu găseşti pentru el numai gesturi urâte. Iubiţi animalele. Pentru că ele aparţin naturii, iar dacă le opriţi în familia voastră, atunci o faceţi din proprie iniţiativă, deplin conştienţi de grija ce trebuie să le-o purtaţi, în schimbul veseliei din ochii lor. Iubiţi-le, deoarece ele vă iubesc din tot sufletul şi se îngrijorează dacă sunteţi trişti sau apăsaţi de griji. Iar uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a alina un suflet trist, ele o pot face în tăcere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s