Un sărut pentru sufletul tău – La mulți ani, Milord!


Aseară ți-am spus „La mulți ani” în primul minut al zilei. M-am uitat pe geam și m-am rugat ca toate sărutarile mele, împreună cu toată dragostea mea, să ajungă tefere la tine. M-am rugat de ele să te îmbrățișeze și să-ți spună cât de mult îmi lipsești. Știi doar că te iubesc… de oricâte ori ți-aș spune-o, n-ar fi îndeajuns. De trei ani, ziua ta de nastere mi-a dat încă un motiv să te iubesc și mai mult, dacă asta ar mai fi fost posibil. Cadourile te așteaptă, frumos pregătite și nerăbdătoare să le descoperi. La fiecare aniversare a ta (și nu numai)  am mulțumit, în gând, pentru fericirea de a fi lângă tine, pentru că mi-ai îmbogățit viața incredibil de frumos. A început totul, acum 3 ani, ca o poveste amuzantă. Mi te-ai lipit de suflet de la primele vorbe și acolo ai rămas până acum. Și tot acolo vei și rămâne, mereu.  Te-am văzut, din primele săptămâni, ca pe un prieten vechi și drag, redescoperit după 10 vieți de despărțire. Totul a fost blând, ușor, amuzant, relaxat. Și a rămas așa deși, în timp, am avut de trecut și încercări mai ușoare și încercări mai grele, furtuni înverșunate sau doar ploi scurte, de vară. Dar am avut și vreme bună, o, atât de bună și senină, cu parfum de iarbă verde și zâmbet de cer albastru. Iar acum te aștept acasă, în brațele mele, să-ți povestesc ce s-a întâmplat în lipsa ta, să te plimb în locuri încă necunoscute ție, să te răsfaț cu mâncare bună și iubire multă. Am atât de multă iubire care te așteaptă! Iubitul meu cu ochii dragi, cu mâini moi și primitoare, cu îmbrățișare unică în lume, toată fericirea din lume te așteaptă, fiindcă tot ce ai trăit până acum a fost superb, dar tot ce e mai bun, de-abia acum urmează!

Anunțuri

De bună-dimineața cu soare!


Milord, nici nu ți-am povestit ziua mea de ieri. Dimineața, cel puțin, a fost halucinantă. La ora 10 eram deja obosită și visam la patul de acasă și la cel mai lung somn posibil. Ți-am mai spus, dragul meu, nu știu cum reziști la atâtea ore de lucru, eu aș cădea lată după o săptămână lucrată în ritmul tău infernal. Și acum voiam să-ți povestesc despre toată oboseala din ultimele 10 zile, dar n-are niciun sens, pentru ca îmi vine in minte programul tău extenuant și o las baltă. Nici nu se compară oboseala mea cu ceea ce faci tu. Așa ca trec la ceva mai frumos. Azi am văzut soarele, când am ieșit cu Fifi. Știu, nu pare vreo chestie extraordinară, dar la ora șase și jumătate cerul era acoperit de nori și părea că va fi o zi friguroasă. După o oră, la plimbare, cerul se înseninase și soarele deja își făcea de cap, alergând praful prin micul părculeț de la marginea blocului. Asta e bine, zic eu 🙂  Un început de zi frumos și însorit e de-ajuns să-ți lumineze sufletul.

Ieri ți-am luat o periuță de dinți. Am așezat-o în baie, în paharul galben, cu o fețișoară zâmbitoare desenată pe el. Priveam periuța, zâmbind și mă gândeam la prima dimineață în care o vei folosi grăbit și o vei arunca înapoi în pahar. Ea se va supăra că-i vei da atât de puțina importanță. Eu, în schimb, îți voi urmări gesturile cu drag, pentru că asta va însemna că ești acasă. Și totul va fi mult mai ușor, dacă îți voi putea da la o parte părul de pe frunte, în încercarea blândă de a te trezi, dacă îți voi putea săruta ochii somnoroși, ce nu vor să se deschidă. Dacă voi renunța la toate încercările și mă voi ghemui lângă tine, în îmbrățișarea ta moale și caldă, furând dimineții încă 5 minute de somn. Pentru că asta va însemna că ești, în sfârșit, acasă.


					

Fără titlu… doar cuvinte azi…


Astăzi e seara melancoliei. Sau, altfel spus, azi nu sunt optimistă. Doar mă gândesc la tine, fără să-mi dau seama cât de repede trece timpul, în comparație cu cât de încet poate mâna mea să scrie despre ce simt.

Stăteam într-o stație de tramvai mai devreme, admirând singura stea vizibilă de pe cer. Aș fi vrut să o întreb de tine, aș fi vrut să-mi spună cum îți merge și cum ți se petrece seara, dar părea atât de rece și nepăsătoare, încât n-am îndrăznit să o deranjez. Am căutat luna, dar n-a avut chef de discuții. S-a ascuns undeva, printre norii de toamnă. Ea e bună și blândă cu mine, de multe ori. Ne vede pe amândoi, rătăciți în părți diferite ale lumii și-mi spune dacă ești bine și sănătos. Te veghează pentru mine și îmi risipește grijile. Azi am inima strânsă de o nebună presimțire. Un instinct din acela ciudat, infailibil de obicei, nu mă lasă să respir. Îmi dă târcoale și, uneori, când nu-l bag în seamă, lansează câte-o lovitură mișelească, direct în suflet. Mă ghemuiește la pământ, obligându-mă să-l rog să-mi dea pace, bătându-și joc de vocea mea stinsă și sfârșită.  Nu vrea să plece, deși-i repet în fiecare moment că nu mi-l doresc și nu vreau să mai știu de existența lui.

Nu mă pot apăra împotriva lui decât trimițându-și mângâieri pentru ochii tăi dragi și sărutari pentru mâinile tale scumpe. Sper să nu le împiedice nimic să te ajungă. Și acum îmi dau seama că expresiile „Mi-e dor de tine” și „Îmi lipsești” vor deveni, în curând, noile „Bună-dimineața” și „Somn ușor”. Le folosesc atât de des în ultima vreme, încât nici nu mai fac diferența între ele. Aș vrea să treacă timpul cât mai repede. Am obosit puțin…. deși sunt tot aici, tot cu inima în palme și dragostea în ochi, cu sufletul fremătând tot mai agitat cu fiecare zi care trece și cu picioarele din ce în ce mai nerăbdătoare să-ți iasă în întâmpinare. Doar că am obosit un pic… și aș avea nevoie de umărul tău, să mă sprijine. Și atunci aș aduna destulă putere cât să te pot sprijini eu pe tine, în continuare.

Good morning, sunshine!


Îți spun sincer că numai asta nu gândeam dimineață, când am deschis ochii și am văzut…. negrul nopții 🙂 Era ora șase și mi se părea inuman să mă ridic din pat la ora aia, nu se vedea nimic afară, nici măcar speranța unei zile frumoase, darămite lumina ei 🙂 Dar m-am deșteptat brusc și la propriu și la figurat, când mi-am dat seama că tu mai ai o oră și ieși din tura de lucru, începută cu o zi mai devreme. Și atunci mi-am spus că mă pot trezi și eu, mai ales dacă tu n-ai dormit deloc. Păi nu? Așa că mi-am mișcat fundul la duș, desi baia nu părea deloc primitoare și era atât de friiiiig! Mi-a venit să-ți spun că tu vei scoate amețita aia de cățelușă la plimbare, dar… norocul tău că ești plecat. Nu pricep, zău, de unde atâta energie la ora aia mică (pentru mine) într-un mic ghem de blană, cu patru picioare pe post de mijloc de locomoție :p N-am să pricep în veci!

Dar hai să-ți mai spun ceva: când am ieșit cu ea la aer și m-a prins soarele de nas, m-am încălzit și eu. Și când am mai ajuns și în părculețul de lângă bloc și m-am așezat pe unul din leagăne, am găsit raiul pe pământ. Îmi place să fiu copil din nou, în fiecare dimineață, când ies afară cu Fifi, pentru că mă dau în leagăn, cu soarele în față și vântul adiindu-mi în păr. Pentru 5 minute e bine în lume și frumos, nu există rele, nu există probleme, doar o dimineață frumoasă, însorită, fără griji, fără serviciu. Doar eu, un leagăn și o coadă de cățel. Cand te întorci, te voi trezi dimineața, să mergem la plimbare și să te dau in leagăn. Chiar dacă îți place să dormi până târziu. Îți promit 😛

Și încă ceva: aseară am scăpat de morala ta. Iar am ajuns pe la 11 noaptea, dar tu nu erai să-mi scoți ochii că am barbat de ținut și eu umblu pe la birou. Uff, ce bine! Vezi, la faza asta e bine să fiu singură, că nu ne mai trebuiau și certuri casnice, zău 🙂  În concluzie, păsărica mea zburătoare prin țări străine, e bine fără tine, dar e atat de răăăăăăăăuuuu! Și da, normal, îți aștept ochii dragi, să-i pot săruta de bună-dimineața!

Letters to Milord


Buna seara, Milord! Iată că-ți scriu, la ceas de seară, ceva ce seamănă a scrisoare. Deși începută pe hârtie, va continua să se păstreze virtual, însă asta nu-i va diminua importanța și farmecul. Trebuie să fii în pas cu tehnica modernă, altfel rămâi în urmă, nu-i așa?

Cum ți-a părut ziua de azi, petrecută în doi? Plimbările, giumbușlucurile cățelușei, țigara fumată pe balcon, cafeaua pregatită de mine…. dimineața târzie, leneveala prelungită, zâmbetul meu din zorii zilei? Ai răspunde că totul a fost minunat… dacă ai fi aici. Dar am fost singură. Dimineața a venit târziu pentru mine, după o noapte agitată, în care te-am visat, ca de obicei. Și m-am trezit cu tine în gând, ca de obicei. Te-am urmărit, imaginar, cum îți sorbi cafeaua parfumată și savurezi cu nesaț fumul de țigară, inventând rotocoale ce ți se plimbau printre degete. Ti-am zâmbit cu cea mai mare dragoste, când mi-ai facut cu ochiul, ca altădată, cu limba scoasă a obrăznicie, ciufulindu-mi părul și-așa zăpăcit de pernele somnoroase. Ești în visele și gândurile mele, n-ai plecat niciodată. Deși realitatea mă înfrânge uneori și dă buzna peste sufletul meu. Dar n-are importanță. Fiindcă, atunci când se întâmplă asta, stau o vreme, respir cu greutate și plâng până reușesc să-mi adorm simțurile. Apoi îmi deschid ochii larg, trag aer în piept și mă ridic. Merg mai departe șchiopătând, însă cu tine în suflet și în privire, așteptând ziua aceea superbă, în care voi putea să-ți alerg înainte, a întâmpinare. Și-atunci, pe loc, în doar o clipă, vei reînțelege, pentru a mia oară, ce frumoși suntem împreună și cât ne-am lipsit.

Time bubble


În faţa blocului meu se întâmplă toate lucrurile interesante. Acolo se vede cel mai bine luna plină, pe acolo trec toate motoarele faine şi bicicletele fabuloase, căţeii cu coada stufoasă şi ţantoşă. Acolo sunt magazinele cu preţuri mici, piaţa cu strugurii ăia buni de tot, care se numesc Ceasla, locurile acelea misterioase unde se repară ceasuri de tot felul (ceasornicării le spune, nu? 😛 ), parcul imens, trotuarele largi (unele pline cu caca canin, din păcate – nu scuzaţi cacofonia, vă rog!!). 

Problema mea este următoarea: Doamna Cutiuţa Oanei are vedere doar în spatele blocului 🙂  Oana sunt eu, Doamna Cutiuţă e garsoniera unde stau. Iar cele de mai sus, plus alte o mie de nimicuri pe care nu le puteam vedea, mă făceau să mă încrunt rău de oftică, până azi-dimineaţă. Azi-dimineaţă m-am trezit devreme, m-am spălat pe cap şi m-am oprit în balcon, la o gură de aer. Şi era linişte. O linişte cum n-am prins eu acolo nici în miezul nopţii de vară, când n-aveai chef să mişti, simţind aerul curgând pe spate şi luându-se la întrecere cu transpiraţia. Frunzele copacilor erau răscolite de un vânt jucăuş, ce nu se grăbea nicăieri. Undeva, departe maşinile se întreceau, în drumul spre locurile de muncă ale stăpânilor, dar nu tulburau cu nimic pacea din spatele blocului meu. Nici câinii nu s-au îndurat să „vorbească”, de teamă să nu sperie vântul. Probabil le plăcea şi lor foşnetul frunzelor. Am stat pe geam câteva minute, cu urechile ciulite şi ochii căscaţi a mirare adormită către cerul luminat de zorii dimineţii. Am avut my own time bubble this morning.  Şi încă zâmbesc amintindu-mi.

 

Da, la mulţi ani frumoşi şi sănătoşi şi veseli!


Mama…. nu o pot descrie, deşi as încerca o viaţă întreagă. Aş putea să spun că are ochii cei mai adânci din toată lumea asta şi zâmbetul cel mai uşor de recunoscut, chiar şi de la depărtare, chiar şi fără să îl văd. Aş putea spune că mi-a arătat drumul în viaţă, cum a putut ea mai bine, deşi sunt sigură ca nu se aştepta să primească un copil aşa răzvrătit la maternitate. Sunt sigură că s-a gândit că doctorii au înşelat-o şi probabil, nu de puţine ori, s-a întrebat dacă ar fi trebuit să cerceteze mai amănunţit problema 🙂

Ea e lumina mea. Ohh, da, ne şi certăm! Suntem două genii şi e normal să înţelegem că nu ne înţelegem mereu, dar certurile dese sunt contructive. Asa că, la următoarea ceartă, ştim cum să facem asta şi mai bine 😛 🙂 Dar mă gândesc mereu la ea şi uite-aşa o cert dacă nu vorbim prea des, mă ceartă dacă nu ne vedem prea des şi sora-mea ne ceartă pe amandouă, că prea ne certăm noi două 🙂  E mama… şi într-un singur cuvânt intră recunoştinţa, dragostea, lumina, sufletul, viaţa şi visele. Pentru că a ales să mă aibă. Să-mi trăieşti, mitzule dragă, o mie de ani, mereu frumoasă şi tânără şi optimistă!