Imi astept soarele…..


Ce-as putea spune? Ca imi lipsesti, ca totul pare pustiu, ca zilele trec la fel, una dupa alta, cu mici variatii? Ca imi lipsesc mirosul tau, zambetul tau, pasii tai rasunand langa ai mei, mana ta mangaindu-mi fruntea? As putea sa-ti spun toate astea si inca o mie peste ele. Si daca nu mai scriu despre ele atat de des este pentru ca le-am asezat deoparte, sa respire putin, sa respir si eu putin, sa incerc sa realizez ca viata e aici si eu sunt singura si ca viata e si acolo si tu esti singur acolo. Si doare la fel de rau, ba chiar mai rau acum, fiindca totul s-a cimentat bine si durerea si-a infipt bine radacinile in sufletul meu si nu vrea sa renunte, oricat de frumos am rugat-o. O mai amagesc cu cate un zambet, cu cate o plimbare, cu cate o raza de soare. Se lasa pacalita si pleaca, doar pentru a se reintoarce pe seara, cu gheare si mai bine ascutite. Urasc noptile, pentru ca atunci totul se intuneca si gandurile danseaza in fata ochilor mei inlacrimati. Mi-as dori sa nu mai existe noapte, doar lumina zilei, sa pot face multe de tot, doar pentru a nu ma gandi la nimic si, intr-un final, sa cad undeva, intr-un colt de lume, istovita si sa adorm imediat, fara pauze indelungi in care negura noptii sa ma invinga, fara drept de apel.

Imi fac planuri si aranjez idei, astept lumea sa-si deschida bratele pentru mine, gandesc pozitiv si sunt deschisa spre nou…. dar toate astea nu ma vor pe mine, cel putin nu acum si sunt tot in stand-by. Acelasi stand-by de mai bine de jumatate de an incoace si m-am saturat. Vreau sa se intample ceva, vreau sa schimb orizontul, vreau sa indeplinesc visele cele bune, vreau sa zambesc albastru, cu iz de mare, cu soare in ochi, flori in brate si curcubeu in suflet.

Reclame