Gol


Am incercat, poet nebun,
sa imi inchipui lumea fara tine
si am visat ca nu erai,
iar ziua nu a mai venit.
Am mai visat si-o nemurire,
cu tine doar in amintire
si-am plans durere si amar
in urma umbrei tale.
Am incercat sa nu mai fiu
cu tine-n gand si-n suflet.
Dar cerul nu s-a mai trezit
si eu am stat, nauc si-am ras
a disperare muta,
cand ochii tai au disparut
in noaptea ne-nceputa.

Anunțuri

Emptiness…


…… mda…. cântecul sufletului meu se loveşte de un ecou prelung, interminabil…. Casa e pustie şi, oricât m-as învârti prin ea, să-i dau viaţă, e inutil. Când privesc pe geam strada aglomerată, zgomotul vine rapid şi se loveşte năuc de ochii mei trişti. Doar soarele mă mai încălzeşte, pentru câteva momente efemere şi apoi pleacă şi el, supărat că nu poate face mai mult. Filmele nu mai au acelaşi farmec şi liliacul înfloreşte, fără să-l pot percepe pe de-a-ntregul. Şi e floarea sufletului meu…

Nu sunt singură, însă e ca şi cum aş fi. Reacţionez ca un roboţel, fac tot ce trebuie făcut, apoi merg acasă şi zac. La propriu. A trecut jumătate, va mai trece încă pe atât până te întorci. Şi parcă mai e o veşnicie. Iar eu te aştept. Fiindcă mi-e dor.