Fresh start :)


Mereu am crezut că pot să scriu. Fiecare își are propriile gânduri și propriile vise,. Nu știu dacă sunt mai specială decât alții sau nu, nici nu mă interesează. Doar că am știut asta: eu pot scrie. Și o pot face în felul meu, care nu aparține niciunui stil scriitoricesc. Din fericire.

Am început cu jurnalele. Oohh, daaaa, jurnalele acelea vechi, o apariție atât de normală în viața unei adolescente. Cel puțin o adolescentă a anilor ’90, acum nu mai sunt la modă chestiile astea. Și vai, Doamne, câte am putut să scriu în acele caiete mari, studențești, câte vise sfărâmate s-au adunat acolo, speranțe, constatari, cugetări filosofice, mai ceva decât toate operele apărute în acest domeniu vast al filosofiei :)))) După ce le-am citit, le-am și aruncat. La ce bun să le mai păstrez, dacă am depășit demult faza aceea? Am continuat cu poeziile. Scrise în liceu, pentru ceea ce credeam că este marea iubire a vieții mele, dar s-a dovedit a fi, de fapt, un simplu amor copilăresc. Totuși, poeziile au continuat să curgă o vreme, până m-am lovit de altceva și le-am lăsat deoparte. M-am lovit de viață. De locul de muncă, de salariu, facturi, de traiul cotidian ce poate avea puterea de a ne omorî aspirațiile și dorințele, dacă-l lăsăm. Eu l-am lăsat. Apoi m-am trezit din amorțeală. Au reapărut poezille, s-au dezmeticit toate cărțile gândite și nescrise, s-a ridicat praful de pe ceea ce doream să-mi arăt mie, din mine. Și, de un timp încoace, cred din nou că pot face ceva. Că mai pot scrie așa cum voiam pe vremuri, vremuri ce par așa îndepărtate, încât mă întreb dacă le-am trăit eu sau am amintiri din viața altcuiva. Mi-am propus să scriu despre ceea ce trăiesc, deși viata mea nu e neapărat fantastică, nu sunt vreo vedetă și nici un geniu nedescoperit. Despre omul care îmi luminează fiecare zi și care mi-a intrat în suflet exact atunci când mă așteptam cel mai puțin, de parcă ar fi știut că ador surprizele. Despre motocicleta la care visez de o viață, deși nu are nume și nici o anumită formă, dar știu că există acolo, în lume și mă așteaptă. Despre soarele de dimineață ce mă trezește fără drept de apel și mă face să bombăn. Despre viitorii mei copii, așa perfecți și cârlionțați cum știu că vor fi, cu ochi mari și curioși, neastâmpărați și inteligenți, deși va mai dura o vreme până să-i pot strânge în brațe. Pe toți trei 😉 Despre munca pe care am ales să o fac, deși nu este ceva ce am studiat și nici ceea ce mi-am dorit de la mine, în această etapă a vieții. Despre părinti și ceea ce copilăria mea nu a avut niciodată, deși a fost, în paralel, o copilărie așa frumoasă. Parcă am trăit zece vieți și, totuși, nu am trăit decât treizeci și doi de ani din asta pe care am primit-o. Singura pe care o voi primi, fiindcă nu susțin și nici nu cred în reîncarnare. Iar dacă există, totuși, reîncarnare, mă voi trezi în altă viață, cu alte gânduri, voi crește cu alți părinti, voi merge la altă școală, voi iubi pe altcineva. Nu voi mai fi eu, cea de acum. Nici n-aș avea cum. Și, probabil, nici nu mi-aș dori.

Până una-alta, voi scrie despre ceea ce sunt acum. Pentru că nu știu să fiu altcineva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s