Rătăcire


Mi-am închis ochii
și mi-am simțit pleoapele ude,
plângeam și nu știam….
Respirând încet, mi-am întins mana,
dar n-am găsit nimic în jur.
Gol, prea liniște,
toate se învârteau fără sens
în mintea mea obosită,
în gândurile mele răvășite,
în urma ta.
Am pornit undeva
și am mers o veșnicie,
pași nu mai aveam,
nici voință, nici suflet să simt,
nici umbră să-mi fie alături.
Fără nimic de dăruit,
fără nimic de primit,
fără noapte, fără zi.
Și, fără să înțeleg de ce,
plângeam și nu știam…..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s