Părăsire


În jurul băncii goale
e doar liniștea
și vântul printre frunze,
iar soarele, furișându-se,
mă privește pieziș
de după un copac.
Mă uit la ea și mi se face dor
de tot ce nu a fost,
de tot ce-ar putea fi,
de zâmbetul din fiecare zi.
O las în urmă, cu inima strânsă,
și-acolo, lângă ea, las tot ce am visat,
tot ce putea fi adevărat.
Poate mâine am să mă întorc
să mai las un gând sau încă o poveste,
două cuvinte sau poate tot ceea ce este
în sufletul meu, în ochii tăi
sau numai în tăcerea dintre noi…..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s