A nimănui


Adorm în brațele toamnei, așteptându-te…
Culorile îmi inundă părul
și soarele zâmbește nepăsător,
fugind spre infinit.
Se face frig
și tu nu mai vii
să te așezi lângă mine
pe frunzele uscate,
sub bruma rece din ochii mei.
Suspin, dar lacrimi nu mai am,
au udat pământul țeapăn
și-au crescut umbre peste mine,
iar copacii tăcuți
mi-au privit dorul
și mi-au acoperit fruntea
a uitare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s