Grăbeşte-te încet!


Nelinişte. Şi aşteptare. Şi un sentiment confuz. De neputinţă amestecat cu nerăbdare. Şi sunt din ce în ce mai conştientă că nu totul depinde de mine şi asta chiar nu-mi place. Ştiu că în viaţa mea, deciziile pe care le iau sunt mai mult sau mai puţin ale mele. Dar acum nu pot face totul doar eu şi mă enervez, mi se pare că stau pe loc exact în momentul în care simt cel mai mare avânt spre înainte, spre ziua de mâine, spre planul de poimâine. Aşa să fie oare? Acum, dacă aş avea ceva în faţa mea, ceva palpabil, aş lua-o la fugă? Am auzit, de când mă ştiu, celebra expresie „Grăbeşte-te încet”, a lui Suetoniu, dar mi se pare atât de îngrăditoare, cel puţin în momentul ăsta, încât îmi dau ochii peste cap, a nerăbdare şi vreau să ies. Să deschid usa şi să plec spre viitorul meu, oricare ar fi el. Mai ştiu şi că deciziile luate din mers nu au fost mereu cea mai bună alegere, nu în ceea ce mă priveşte. Dar au fost mult mai bune decât cele cântărite prea mult, planurile instinctive au fost întotdeauna mai satisfăcătoare decât celelalte. Da, au adus şi suferinţă şi dezamăgiri şi speranţe frânte. Însă e specific naturii umane forţarea limitelor. E normal să vrem tot timpul mai mult decât avem. Problema e să şi facem ceva în sensul ăsta. Eu vreau. Vreau să fac ceea ce mi-am propus, dar am nevoie de acordul altora pentru a putea întinde piciorul în primul pas. Şi, bineînţeles, aici e cel mai greu de răbdat. Până voi face primul pas. Dar eu ştiu că va fi mai bine şi trag de mine să găsesc încetineala aceea înţeleaptă, încerc să mă conving că totul e oki şi când e chibzuit, chiar dacă sufletul meu îmi spune altceva. La urma urmei, încerc să învăţ din greşeli.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s