Dragul meu drag, s-a dus și week-end-ul!


L-am petrecut în curte, între câini, cu Rareș în brațe și cartea pe genunchi, în clipele de liniște. Am fotografiat flori, câini, bebeluș frumos, oameni zâmbitori. Am vorbit despre toate, dar mai ales despre tine, omul adorat, care ne lipsește tuturor și pe care îl iubim din toată inima. Ți-am trimis gânduri bune și sărutări, la mare depărtare, urări de aniversare și de fericire nemăsurată. Am citit o carte zilele astea. Se numește „Dumineca orbului”, scrisă de Cezar Petrescu. Se referă la pierderea șanselor. Doi oameni au descoperit, după doua ore de conversație, că se iubesc și-și doresc să-și petreacă viața împreună. Drumurile lor sunt despărțite la un moment dat și iubirea nu mai are când să se dezvolte, să-i aducă, din nou, în același loc. Nu se mai întâlnesc a doua oară doar pentru că, una după alta, întâmplările se succed atât de pueril, atât de nedrept și de neprevăzut încât drumurile lor se încrucișează, dar ei nu se mai văd niciodată. Sunt doar doi dintre eroii cărții și, totuși, parcă cei mai nedreptățiți. Faptul că nu au șansa de a-și trăi iubirea de atât de puțin timp descoperită e extrem de trist.

Nu vreau să trăim așa ceva. Nu vreau să mă gândesc la faptul că mi-ai putea spune, într-o bună zi, că eu nu mai sunt ceea ce-ți dorești.  Că visele noastre de a întemeia o familie nu mai coincid. Nu-mi doresc să te aud spunând că nu mai vrei să fim împreună, să râdem împreună, să facem călătorii împreună. Nu vreau să aud că departarea a reușit să te înstrăineze. Numai când mă gândesc la faptul că nu te-ai mai putea întoarce în brațele mele, totul se face negru în jurul meu. Simt un fior rece, direct în suflet, iar respirația mi se încetinește. Așa ceva m-ar distruge. Știu ca sunt vorbe spuse de fiecare îndrăgostit în parte, însă eu nu reușesc să mă identific cu toți oamenii. Eu gândesc doar ca mine și, sper din tot sufletul, ca și tine. Chiar și acum, scriind, nu concep ca „noi” să nu mai existăm. Acest „noi” atât de drag mie, ca și lumina ochilor. Povestea noastră, atât de specială și atât de unică. Fiecare poveste de dragoste este unică, prin urmare deja avem locul nostru în istoria lumii. Îmi lipsești… și-mi doresc atât de mult să ai mereu, în fața ochilor și în suflet, zâmbetul celei care te iubește, mai mult decât orice altceva pe lumea asta. Și te așteaptă, în fiecare zi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s