Da, mai sunt copil! Și ce dacă?


Da, îmi place să fiu copil. Da, știu că am 30 de ani și nici că mă interesează vârsta biologică, sinceră să fiu. Încă mă mai visez jucând badminton în parcul din fața blocului, urcându-mă în sălciile și locomotivele din același parc și strecurându-mă prin crăpături imposibile, ca un șoarece plecat în marea aventură a descoperirii lumii.

Mi-aș dori să mai am și înfățișarea de copil pentru a-mi lua în spate un rucsac plin de pâine, bomboane și jucării, fără să se uite lumea ciudat la mine. Pentru a pleca în lume, doar cu mașinuțele în buzunar și cu șapca pe cap, fără să-mi fac griji pentru coafura sau pentru tenul nemachiat măcar cu o umbra de rimel și luciu pentru buze. Pentru plăcerea purtării pantofilor mamei și a hainelor muuult prea largi pentru mine, dar perfecte pentru o paradă în fața tututor oglinzilor casei. Vreau să mă cațăr pe scaun pentru a ajunge la oglinda din baie și să mă prostesc acolo, cu diferite fețe ciudate și amuzante, închipuindu-mi că sunt cine știe ce vedetă venita în vizită în orășelul meu natal.

Vreau să mă cațăr pe cablul ce coboară de pe centrala termică a blocului, până sus, pe clădire și apoi să mă apuce plânsul, fiindcă mi-e o teamă teribilă să mă dau jos. Vreau să mă joc în spatele blocului, să fac ceai și prajituri din nisip, pământ ud și iarbă culeasă de la marginea gardului. Vreau să mă așez pe marginea geamului și să-mi bălăngăn picioarele, în timp ce jos, trei bărbați stau cu mâinile întinse și strigă:”Doamna Turay, cade fataaaa!” și eu să-i imit, cu o voce amuzată și subțirică:”Doamna Turay, cade fataaaa!” Mai vreau să hrănesc cățelul acela amărât, ce venea în fața geamului în fiecare zi, cu o precizie de ceasornic, să-i arunc pulpele de pui gătite de mama. Mai vreau să alerg prin avionul acela dărăpănat din cantonamentul tatălui meu și să fac poze cu iz ceaușist, unde vezi fețe cuminți, ce așteaptă la poze, de parcă e ultima corvoadă din lume. Mai vreau perioada aceea fără griji, de la câțiva anișori, când voiam să fug dupa mingi și mașinute și soldați. Nu m-au interesat niciodată păpușile, lumea mea a fost populată de jucării masculine și nu regret nici acum.

Mai vreau…. mai vreau zilele de vară din curtea măicuței mele, unde mâncam salată din roșiile cu cel mai bun parfum din lume, ceapă cu iz înțepător și mămăligă făcută în ceaun, cu foc de lemne și tăiată cu ață, ca-n vremurile vechi. Vreau să mai merg la Dunăre și să mi se pară cea mai mare apă curgătoare din lume și cea mai înspăimântătoare, pentru că auzisem povestile oamenilor ce-au murit, încercând să înoate în ea. Vreau să mai fiu la mare, cu colacul dezumflat în jurul taliei mele și să înot până după geamandură și să-mi aud parinții strigându-mă de pe mal să mă întorc. Vreau să fac castele din nisip și apoi să mă ascund acolo, să nu mă mai gasescă nimeni, iar la ora mesei să ies singură din ascunzătoare și să fug înainte la restaurant, să dau comanda pentru toata familia.

Da, sunt copil și așa vreau să răman. Să zâmbesc la toate prostiile, să mă bucur de tot ce e frumos, să nu mă împiedic de prejudecăți absurde. Să trec prin viață frumos, senin, cu inima deschisă și fără să bag în seamă răutățile gratuite.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s