Cu tot respectul…..


Sunt, în viaţă, câteva chestii greu de obţinut. Un exemplu ar fi respectul. Nu te poţi aştepta să obţii respect, dacă pe tine te doare în fund de restul lumii . Poate că existenţa durerii ar ajuta, însă vorba e doar retorică, deci cam fără valoare, în multe cazuri. Deşi se spune că vorba poate răni mai rău decât fapta, am văzut, în ultima vreme, că zboară vorbele pe lângă noi şi nu se mai opresc în gândurile noastre. Nu mai gândim şi asta e rău, nene! Trecem aşa uşor peste ceea ce ne înconjoară şi ne oprim strict la „durerile” noastre de zi cu zi, de parcă restul n-ar mai conta nici cât negru sub unghie. Păcat, spun eu, pentru că liniştea sufletească vine doar din vorbe. Şi ele se nasc din gânduri, că doar de aia suntem oameni şi avem capacitatea asta extraordinară de a cugeta şi de a ne înfrâna instinctele. Şi asa de mult ne împăunăm cu însuşirea asta, încât trecem repede peste orice ne-ar putea afecta conştiinţa şi ne spunem doar aşa, pentru sine, că noi ştim cel mai bine şi părerea celuilalt nu contează. Ei bine, contează de multe ori. Pentru că, atunci când îţi spun mai mulţi că ceva nu merge bine, înseamnă că există acolo un pic de adevăr. Nu vom recunoaşte în veci că suntem ignoranţi în privinţa unei anumite probleme. Dar poate ar fi bine să ne dăm la o parte, măcar o dată, şi să spunem: „Oki, arată-mi ce ai face tu şi poate găsim o soluţie împreună!” Doamne-Fereşte! Zici că vine apocalipsa dacă scoatem vorbele astea pe gură.

Mda, am cam deviat. De fapt voiam să mărturisesc cuiva anume că merită tot respectul meu şi nu numai al meu. Din primul moment în care mi-a oferit găzduire, până la ultima ţigară împreună, într-un loc golit de lucruri personale, dar plin de amintiri, ce va rămâne mereu în inima mea, totul a fost perfect. Am întâlnit, în toată viaţa mea, doar câteva persoane demne de un asemenea respect. Le pot număra pe degetele de la o mână. Un caracter frumos modelat de viaţă şi o inimă deschisă, încununate de un optimism debordant şi efervescent. Mă tem că am înşelat puţin aşteptările acestui suflet minunat şi pentru asta îmi cer iertare. Poate voi reuşi, într-o zi, să mă revanşez. Până atunci vreau să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine (şi nu numai pentru mine). Am găsit-o într-o zi în care pierdusem speranţa şi eram ca o barcă în derivă, pe o mare înspumată şi înverşunată. Mi-a întins o mână de ajutor şi a ştiut să stea deoparte, deşi nu am meritat tot timpul această libertate frumoasă. Am descoperit, în casa ei, tainele cărţilor vechi, pline de praf şi vorbe iscălite meşteşugit pe foi îngălbenite de vreme, rânduri scrise de demult, ce mi-au pătruns în suflet şi au rămas acolo pe veci. Recunoştinţa pentru o parte atât de frumoasă din viaţa mea nu va putea fi ştearsă de nimic. Şi mereu am să-i dedic un zâmbet şi o îmbrăţişare caldă, pentru că a ştiut să asculte, dar şi să certe, a ştiut că viaţa nu e mereu aşa cum mi-aş dori-o şi m-a lăsat să-mi regăsesc echilibrul în ritmul meu, fără să mă preseze. Doamnă dragă, chiar dacă nu spun asta mereu şi, spre ruşinea mea, nici foarte des, vă mulţumesc! Pentru trei ani şi jumătate în care viaţa mea s-a legat definitiv de oraşul ce m-a adoptat şi pentru casa ce m-a făcut să visez cu ochii deschişi la o lume de basm. Şi mă înclin, cu tot respectul de care sunt capabilă, în faţa unui om superb! 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s