Distractie la Praga!


Tot amân de câteva zile, dar trebuie să scriu altfel, senilă cum sunt, voi uita toate alea. Şi sunt amintiri frumoase, probabil de nerepetat, dar asta nu se ştie niciodată, nu-i aşa? Ţin neapărat să încep cu dimineaţa de vineri. because i’m not a morning person….. ufff, i’m not! Mai ales când trebuie să mă trezesc la ora 4 jumate dimineaţa, iar la şase trebuie să fiu la aeroport. Muuult prea mult pt. mine! Cu toate astea m-am achitat onorabil de sarcină şi am sosit la Otopeni. Adormită, năucă de somn şi cu o zi lungă în faţă. Ckeck-in-ul şi îmbarcarea au fost relativ rapide, având în vedere că eram un grup şi a trebuit să ne adunăm din toate părţile. Zborul a fost un vis, mă întreb şi acum, extrem de nedumerită, cum de îmi place să mă ştiu la mama naibii în aer, deşi eu am un rău de înălţime teribil şi mi se face rău doar dacă mă uit în jos de la etajul patru. Mister total, zău! Primul contact cu Praga a fost unul aducător de semne bune, adică a fost mult soare, iar câmpurile lor verzi şi curăţenia de pretutindeni m-au impresionat. Da, este foarte curat în Praga şi mi-a plăcut asta tare mult. Cu toate că multe străzi sunt efectiv înţesate cu turişti, totul se păstrează şi aşa ceva nu poate decât să te impresioneze. Aş putea trece la punctele slabe bruma de engleză „cehită” de pe străzi. Cehii get-beget nu prea ştiu engleză şi atunci când o ştiu o transformă total cu accentul lor, încât îţi vine să treci la limbajul semnelor, fiindcă pare mult mai accesibil, deşi nu l-ai învăţat niciodată. În rest totul a fost oki, indicatoarele către obiectivele turistice sunt numeroase şi foarte utile, iar hărţile turistice se găsesc la fiecare chioşc de ziare (cel puţin din câte am observat eu).

Cele 3 zile în Praga au avut drept scop principal fotbalul. Bine, una din ele, de fapt, dar celelalte două au rezultat drept accesorii perfecte :)) Eu şi câteva absolut fascinante colege de serviciu ne-am înscris în competiţia de fotbal a firmei pt. care activăm în câmpul muncii. Mai precis, firma respectivă are multe birouri, în multe ţări şi, în fiecare an, se organizează o competiţie fotbalistică la care am participat şi noi, cu mare mândrie patriotică 😛 şi un enorm entuziasm. Jumătate din fete mai fuseseră şi la competiţia anterioară, găzduita de biroul din Budapesta. Anul acesta am ajuns şi eu în echipă, pe postul de portar (feminin: portăriţă 🙂 ). Din câte mi s-a spus, am fost şi bună, deşi sunt convinsă, chiar şi acum, că puteam face mult mai mult. Probabil ca aşa se traduce dorinţa de a face ceva cât mai bine. Nu sufăr de falsă modestie, doar simt că puteam face mai mult.

Însă, înainte de ziua de sâmbătă, când s-au ţinut meciurile, a fost ziua de vineri. Pe care am petrecut-o plimbându-ne pe străzile centrului vechi ale oraşului şi nu numai. Am fost la Turnul cu ceasul astronomic, am trecut pe lângă multe biserici, case vechi, dar foarte bine întreţinute, magazine care mai de care mai tentante, patiserii, cofetării, terase cu îngheţate aromate şi beri reci şi mai ales…. ne-am rupt picioarele pe piatra cubică, de o mie de feluri, ce ţine loc de asfalt, până am zis că cedăm nervos. Nici dacă aveam sandale cu toc în loc de balerini nu aş fi fost aşa de obosită la sfârşitul zilei. Dar n-am văzut nicăieri atâtea combinaţii din piatră. Praga este un mare mozaic. Bine, am fost în doar câteva ţări pînă acum, deci termenele mele de comparaţie sunt relative. Bine că am reuşit să supravieţuim primei zile, pentru că a urmat a doua. Am stat în soare de dimineaţa până în jurul orei 4 după-amiază. Suficient pentru câteva dintre noi să se pricopsească cu o insolaţie foarte drăguţă. Asta este, am băut apa şi am mers înainte. Am avut cinci meciuri: cu Belgia, Spania, Bulgaria, Londra şi Slovacia. Deşi pregătirea noastra a fost insuficientă, comparativ cu cea a fetelor din echipele adverse, ne-am descurcat mai mult decât onorabil şi plănuim să facem mult mai mult anul viitor. Ne-am distrat, am alergat, ne-am bucurat, ne-am întristat…. a fost o zi perfectă, cel puţin pentru mine. Abia aştept să vină anul următor şi să fie şi mai bine decât acum. Întotdeauna e loc de mai bine, nu-i aşa? Mai ales că am şi o răzbunare personală de dus la îndeplinire 😛 Cine ştie, cunoaşte 🙂 Mi-a plăcut mult, mult de tot, mai vreau!

Duminica a fost petrecută tot în plimbare, deja eram familiarizată cu Podul Carol, cu Castelul din Praga, cu străzile frumos împodobite de reclame la restaurante şi pline cu oameni de tot felul şi de toate naţiile. Am auzit o grămadă de limbi ale pământului, din care aş putea enumera acum, repede, germana, japoneza, spaniola, franceza, italiana, ceha (normal!), rusa…. şi-am obosit 😛

Nu am ajuns la Sea World şi la Grădina Zoologică. Dar nu am mâncat nici cârnaşi şi nici n-am băut bere. Nici măcar una. Aşa că trebuie să-mi iau iubitul de degeţelul mic şi să mergem la dezmăţ. Cât mai repede, zic. Poze găsiţi aici:  http://www.facebook.com/media/set/?set=a.1936636608382.2110851.1016347335#!/media/set/?set=a.1936636608382.2110851.1016347335

 

Anunțuri

Un gând despre “Distractie la Praga!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s