Din ameţeală-n cugetare


De când mă confrunt cu unele probleme respiratorii, parcă mi s-a mai activat creieraşul. Ăla adormit, care vegeta undeva, prin capul meu şi mormăia morocănos la orice tentativă de trezire la realitate. De vreo lună de zile (şi mai bine) mă străduiesc să respir şi, ca să nu mă mai gândesc la vreun posibil diagnostic, până nu-mi fac nişte investigaţii medicale, încerc să uit…. citind. No, acuma de citit, eu voiam să mă (re)apuc de vreun an şi ceva, însă lenea lipsa de ambiţie lipsa de timp nu m-a lăsat să fac mai nimic, în această privinţă. Uite că m-a apucat vrednicia acuma şi am terminat deja două cărţi:  „Snoave şi ghicitori – Culegere din folclor”  – nu râdeţi, e o carte foarte veche şi foarte amuzantă, mi-a adus aminte de copilărie – şi „Giulgiurile nu au buzunare” (Horace Mac Coy), la fel de veche (de prin 1949) şi mă mai aşteaptă un ditamai teancul acasă.

Şi cărţile astea s-au adunat la mine de ceva timp: anul trecut, într-una din ultimele zile de toamnă, mi-am amintit că în dulapul fooooaaarte mare din hol, trebuie să fie o colecţie de cărţi. Proprietara apartamentului le-a lasat în grija noastră, când ne-am mutat acolo şi… nu le-a mai văzut nimeni la faţă de atunci. Voiam şi eu o carte, una singură, să-mi ţină companie. Una singură. Şi dacă tot nu eram foarte pretenţioasă, mi-am urnit picioruşele spre dulap, care era în spatele altui dulap…. deja vă închipuiţi aranjarea în spaţiu, nu? :)), am reuşit să deschid uşa (e una mai specială, îţi trebuie muşchi zdraveni pentru ea) şiiiii…… I’M IN HEAVEN!! Trei rafturi mari de tot (pe maăura dulapului, că doar şi el e mare) burduşite de cărţi. Plus două tone de praf. După trei ore de băgat nasul în diverse cărţi, mai mult sau mai puţin interesante,  cred că am inspirat o tonă de praf. Cealaltă a „fumat-o” colega de apartament, la următoarea tură de admirat pagini şi poze vechi. Daaa, erau acolo şi poze vechi şi piese de teatru (unchiul proprietarei a fost actor). Totul era vechi. M-am entuziasmat mai rău decât un copil ce şi-a descoperit jucăria mult-visată sub bradul de Crăciun. Şi uite aşa mi-am dat eu seama că într-una din vieţile trecute am fost sigur o doamnă anticar, cu ochelarii în vârful nasului şi părul alb, prins în coc, înconjurată de sute de obiecte vechi şi mai ales de cărţi. Şi m-am văzut mângâindu-le cu mare drag, inspirând aroma aceea de filă veche şi prăfuită, îngălbenită de timp.

Deci… e de bine… deşi aş prefera să mă trezesc la realitate şi singură, fără să mă împingă un pic de boală de la spate. Cred că ar fi o abordare mult mai optimistă. Când mai adaug o carte la colecţie, revin cu noutăţi 😉 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s