The Tourist… the movie :P


Şi am fost la film, da! Ieri, într-o după-amiază/seară/noapte (destul de friguroasă), că doar se întunecă foarte devreme şi ne adoarme situaţia asta, ceva de nemaivăzut. Dar de foarte văzut a fost filmul „The tourist”, deşi puţin mai slab decât mă aşteptam eu, dar totuşi extrem de agreabil şi presărat cu câteva momente de acţiune. Mai multă, totuşi, mi-aş fi dorit eu şi puţin mai multă voinţă şi pentru Johhny Depp. A avut un rol prea moale, părea un bărbat slab, total supus voinţei feminine. Abia spre sfârşitul filmului s-a mai trezit şi el la realitate şi a fost puţin mai ferm cu Angelina, care a dominat toată pelicula. De altfel, cred că pentru ea a şi fost creat acest film, putea să-l joace şi în lipsa lui Johhny Depp, ba chiar şi în lipsa gangsterilor sau a oamenilor din pieţele Veneţiei 😛

Ca o părere generală: mi-a plăcut filmul, am râs destul de mult şi glumele au fost chiar oki, deloc trase de păr sau învechite. Nu l-aş mai vedea a doua oară, mai sunt şi alte filme ce merită atenţie. Dar dacă nu l-aţi văzut, mergeţi cu încredere, vă va relaxa la maxim 🙂

Si ca un P.S.: am observat cu atentie scenele unde era „prezenta” Venetia, ca un preview la mini-vacanta mea din martie. Abia astept sa ajung acolo si sa spun: „Deja stiam cum arata aeroportul… sau… sau… ” :))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s