Pe linia de plutire. În sfârşit!


  Ah, Doamne! De când vreau să scriu şi mă iau mereu cu altceva, iar ideile rămân tot acolo, agăţate în cuierul amintirii, răscolite doar de  zbuciumul sufletesc. Da, am luat-o filozofic, din câte văd! Oricum, schema aia a mea cu planul de a scrie măcar o dată la două zile un articol nou văd că a ţinut…. NU!! Poate, dacă nu îmi mai plănuiesc asemenea chestii pline de responsabilitate, voi reuşi şi eu să fac ceva bun. Bun, ideea este că de la ultimul articol, s-au întâmplat atâtea lucruri (bune şi mai puţin bune), că nici nu le mai ţin minte pe toate din păcate. La „bune” am putea enumera concediul, care a venit şi s-a dus atât de repede, de nici nu mai ştiu că l-am avut, excursia de 3 zile prin ţară, împreună cu iubitul meu  (în aceeaşi perioadă) şi noua colegă de apartament. Automat la „mai puţin bune” ar intra plecarea celeilalte colege de apartament. La început, la prima mutare eram eu, sora mea şi Alina, pe atunci amica noastra şi cea care ne completa echipa de muşchetari 🙂 De atunci s-a scurs ceva timp pe Dâmboviţa (sau pe lângă, după părerea fiecăruia), sora mea a plecat în alte direcţii, iar locul ei a fost completat de prietena ei. Ei, uite că din vechea formulă a muşchetarilor, am mai rămas doar eu în căsuţa noastră iubită acum, după plecarea Alinei pe drumul ei, ce nu s-a mai intersectat cu al nostru, din păcate. În locul ei a venit Andreea şi sper că aici se termină cruciada noastră, în căutarea formulei de trei. Cine a spus că e mai bine în doi, n-are tt timpul dreptate…. e bine şi în trei 😛 🙂

  Şi acum despre plimbarea prin ţară: eu, deşi mi-am dorit mereu asta, n-am prea avut posibilitatea de a face plimbări lungi prin România. Bună, rea, chiar e ţara mea şi are atâtea frumuseţi de n-am eu cuvinte suficiente să vi le descriu. Trebuie doar să ai răbdare, bani de drum şi, mai ales, o dorinţă mare de tot de a cunoaşte meleagurile româneşti, atât de apreciate de mulţi străini, dar atât de desconsiderate de la fel de mulţi români. Ca un început, am plecat din Bucureşti într-o miercuri dimineaţă, muuuult prea de dimineaţă pentru mine. Dovada că am vorbit întruna, prinsă într-un fel de delir conversaţional, de mă şi mir că nu m-a aruncat iubitul meu pe uşă afară, chiar din mersul maşinii, pentru a scăpa de gura mea 🙂 Câtă răbdare, dom’le! Însă n-am priceput nici în ruptul capului cum de se trezesc atâţia oameni la ora şase dimineaţa… dacă ar fi după mine aş stabili ora de trezire la 10 dimineaţa… tuturor oamenilor! Când am ajuns în Braşov, eram deja obosită! Glumesc… eram doar somnoroasă, dar mi-a trecut repede somnul când am început să văd munţii, iar atunci…. mi s-a mai temperat şi cheful de vorbă. Rămâneam cu gura căscată la vederea atâtor nuanţe de verde. Deşi eu sunt născută la poalele muntelui, niciodată nu încetează să mă uimească intensitatea culorilor şi prezenţa impunătoare a munţilor, impresionanţi prin mărimea şi bogăţia lor… te fac să taci, pur şi simplu. Iar anii de Bucureşti m-au făcut să aşez amintirea munţilor deoparte, într-o zonă a sufletului meu bine întreţinută, însă accesată doar uneori, atunci când dorul de aer curat şi frumuseţe mă chinuie prea tare pentru a fi ignorat. Am fost entuziasmată de vederea crucii de pe Caraiman, iar de curând am aflat că este amplasată acolo din 14 septembrie 1928. „Ura” pentru  ecranele de la metrou, mai dau şi informaţii utile uneori!

  Sovata nu m-a impresionat foarte tare, se vede că se merge acolo pentru tratament şi peisaje, însă alte distracţii nu prea cred că sunt disponibile. Sau poate nu m-am întâlnit eu cu ele. În schimb, frumosul orăşel Reghin m-a surprins extrem de placut prin contrastul dintre agitaţia cotidiană şi felul de a fi atât de amabil al locuitorilor lui. Incredibil de drăguţi acei oameni, incredibil de frumoşi… iar aici mă refer la frumuseţea interioară, la zâmbetele lor calde şi primitoare. Mi-a plăcut mult de tot acolo şi aş reveni oricând!

  După o scurtă trecere prin Tg-Mureş şi un popas ploios în Sighişoara, a urmat cazarea la Pensiunea Iza, din comuna Bradu, în apropierea Sibiului. Superbe locuri şi extraordinară pensiune! Totul este minunat acolo: de la munţii din aşezaţi „peste drum”, frumuseţea dealului pe care este aşezată pensiunea şi camerele bine amenajate şi foarte curate până la patronii pensiunii şi căteluşa lor Tasha, o femelă rottweiler, foarte jucăuşă, zburdalnică şi deloc fioroasă, în ciuda botului ei, în aparenţă încruntat 🙂

   A doua zi am luat-o din nou la picior spre Făgăraş, Râşnov şi Sinaia, în drumul de întoarcere spre casă. A fost prima oară când am ajuns în Făgăraş, a doua oară în Râşnov şi a nu ştiu câta oară în Sinaia. Frumoase sunt toate, însă din Râşnov noi avem amintiri frumoase şi e parte din sufletul nostru, aşa că va fi mereu pe primele locuri în privinţa destinaţiilor viitoare… eu sper să fie cât mai multe 🙂 Poze nu mai pun aici, o să las un link spre albumul postat pe Facebook, sunt acolo doar câteva fotografii din cele aproape 150 adunate de pe drum.

  A fost foarte obositor, dar atât de frumos, încât aş fi şi acum în stare să plec, fără bagaje, fără nimic, doar eu şi iubitul meu, să ne bucurăm de drumuri neasfaltate, ce străbat locuri incredibile, de o frumuseţe parcă nepământeană, de munţi acoperiţi cu zăpadă, de soarele cald, de oamenii prietenoşi, de numele ciudate ale localităţilor şi, nu în ultimul rând, de timpul de calitate petrecut împreună. Deci, domnul meu…. hai să plecam iar hai-hui prin lume!

Link spre albumul foto: http://www.facebook.com/profile.php?id=1016347335#!/album.php?aid=2074173&id=1016347335

Anunțuri

4 gânduri despre “Pe linia de plutire. În sfârşit!

  1. mai, sor ta a plecat dar tot o Andreea e in locul ei, intr-un final bine meritat, asa ca e bine si asa, nu? dar las ca vin eu inapoi si va ciufulesc de nu va vedeti daca nu ii povestiti si Bucurestiului din cand in cand de o fata ce a crezut ca ii poate intoarce spatele, ce credea ca fara el existanta ei va fi completata de bucuria muntilor…ete ca nu e asa…mie dor de de nebunul ala de Bucuresti, de agitatia de fiecare zi si de mult prea infruptata liniste de duminica…ete asa, mie dor…deci…mai putin…si vin eu…frumoase pozele…frumos si cutzu…dar nu e mai frumos decat ce vad eu acum…hihihi…bubu transmite un pupic lung

    • Bubulina meeeeaaaa…… mi-e tare dor de eaaaa…… Na, facui si versuri 🙂 Linistea muntilor o putem regasi oricand, asa ca rezolva-ti problemele mai repede si misca-te incoa’… move it, move it!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s