Ala-bala-portocala!


Exact aşa am fost eu ieri, încercând să rezolv o grămadă de lucruri, femeie sigura şi neînfricată, tip Wonderwoman. Plecarea de la job s-a făcut la ora normală şi cică urmarea ar fi trebuit să fie şnur. Aham… din ăla de mărţişor, eventual, răsucit până ameţesc toate ambele două culori din dotare.  Punctele de pe listă iereau următoarele:

-nenea cizmarul, abia (re)descoperit la două străduţe de mine.

-o tanti, cu care aveam o treabă de 3 minute, dar trebuia să o strecor neapărat şi irevocabil, în program

-plata eternelor facturi de la Enel, că de, unde-i nu-i centrală electrică proprie, e note de plată, dom’le!

Încrezătoare în reuşita planurilor, ce trebuiau rezolvate în 3 locuri diferite, nici prea aproape unul de celălalt, nici prea îndepărtate,  dar toate să se încadreze într-un timp obligatoriu de o oră, dau să plec. Jos… dau iar… de tanti ce ajunsese mai devreme. Pfuiii, toate planurile mele şi-au dat ochii peste cap, au pufnit înciudate şi şi-au luat zborul. Şi m-au lăsat mască, să mă descurc singură, ele s-au săturat de termene-limită. No…. asta e, ne teleportam (a se citi „utilizăm liftul spre etajul patru” ) – eu şi tanti – rezolvăm treaba, plecăm iar.

Voioasă ca o vrăbiuţă, după ce ajung din nou la parterul blocului, dau iar…. să mă întorc la patru, uitasem plasa lu’ nenea cizmaru. Mrrr… salut doamna, ma întorc furtuna în lift, ajung, iau plasa, plec. Spre nenea cizmaru’, care mă aştepta cu sufletu’ la gură, numa’ nu ştia. Încă.  Acolo… stai şi aşteaptă, nenea avea chef de vorbă, intrând cu picioarele peste planurile mele înnebunite de ticăitul ceasului. Plec şi de acolo, spre tramvai. Care tramvai se împotmolise naiba ştie unde, pândindu-mă după vreun colţ şi râzând, împreună cu vatmanul, de graba mea nesăbuită. Dar pe urmă l-am vazut şi nu s-a mai putut ascunde, în schimb a mers cât a putut de încet până la destinaţie. Şi pentru că nu am avut răbdare niciodată, de când mă ştiu, în loc să cobor la a treia staţie, am coborât la prima, convinsă de iuţeala picioarelor mele şi de încetineala roţilor lui. Cred că vă daţi seama cine a câştigat bătălia.  Oricine, doar eu nu.

Şi când eram gata să-mi scot sufletul de atâta alergat şi să cedez nervos în faţa caseriţei de la Enel, dau întâi…. să intru. Dreptul  meu şi al oricărui cetăţean grăbit să dea bani la stat. În timpul programului. Eu nu mai aveam cum: ghişeul era deja închis. M-am întors acasă. Cu coada între picioare. Halal alergătură! 

Anunțuri

3 gânduri despre “Ala-bala-portocala!

  1. Pingback: 2010 in review – Recapitulare, din câte se pare! « Onitzza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s