Eu… cea noua…


Zâmbesc şi îţi scriu….rânduri trimise unui vechi prieten, fiindcă asta îmi eşti tu, de la o vreme. Mi te imaginez un bun şi vechi prieten, căruia îi mai împărtăşesc ganduri şi fapte pierdute…sau doar prăfuite de trecerea timpului, lăsate pe un raft al sufletului meu. Le mai iau uneori în mână, şterg uitarea de pe filele îngălbenite şi roase pe la colţuri de atâta citit şi răscitit. Şi vreau atunci să-ţi povestesc ce se mai întâmplă, ce a mai zâmbit nou în viaţa mea, ce am mai lăsat în urmă….ce aş vrea să mai vină. Sunt om şi nu mă mulţumeşte întotdeauna ceea ce am, vreau mai mult, mai spectaculos, mai palpitant. Dar de multe ori realitatea e atât de îndestulătoare, încât te conformezi şi realizezi că ai tot ceea ce-ţi doreşti chiar în faţa ochilor tăi şi nu-ţi dai seama. Trec pe stradă de multe ori şi mă opresc fascinată în faţa zâmbetului unui copil atât de inocent şi de senin, încât totul dispare şi nimic nu mai contează decât mânuţa aceea întinsă spre mângâiere, degeţelele cuprinzându-le pe ale tale şi genele atât de frumoase ce îţi răpesc privirea şi te fac să te cufunzi în limpezimea ei. Iar mai încolo surâd în faţa unei vrăbiuţe ce ţopăie nepăsătoare în căutarea unor seminţe, de parcă viaţa abia acum începe şi nu există altceva pe lumea asta ceva mai important decât un ciripit vesel. Aseară am admirat luna plină, mandra ca o fecioară şi ţinută în braţe de un cer senin şi acompaniată de mirosul teilor, adus de vânt de cine ştie unde. Şi mi s-a facut dor …de casă, de ai mei, de trandafirii ce-i culeg în fiecare an, dar…nu şi de liniştea sufletului. Poate e doar o iluzie, dar ……am găsit-o. Tot aseară, vegheată de lună….într-o mare de verdeaţă, respiram şi traiam bucurie şi frumuseţe. E prima oară când îţi scriu despre aşa ceva şi tu o ştii cel mai bine, vechiul meu prieten. Am cunoscut tristeţe şi chin, mâhnire şi nopţi pierdute în lacrimi…nu mai vreau. Vreau să pot râde liniştită, cu gândul că viaţa îmi va aduce în fiecare zi ceva nou, chiar daca e ceva ce ştiu şi recunosc şi cu ochii închişi, doar atingând cu vârful degetelor obrajii lăsaţi abandonaţi blând în palmele mele şi asteptând să fie răsfăţaţi. Poate visez… poate nu…. Dar am încetat să-mi pun întrebări, deoarece atunci când am renunţat la orice urmă de nelinişte am trăit frumos şi fericit. Vreau asta din nou..ţi-am spus..sunt om şi vreau mereu mai mult şi mai frumos decât ultima oara. Deşi, de fiecare dată, primim aceleaşi trăiri, dar în alte forme. Însă imi place să ascult, să zâmbesc, să împărtaşesc…îmi place când luminiţele din ochii sclipesc jucauşe, îndemnând parcă la un joc de-a v-aţi ascunselea pe cărări nebanuite, dintr-o lume aparte. Îmi place să ascult, să-i primesc gandurile în braţele mele, să-i îndepărtez temerile şi să-i mângâi speranţele. Deci… vechiul meu prieten….. viaţa mea e cea dintotdeauna şi totuşi nouă şi nebănuită…..şi atât de multe aşteaptă să se întample……

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s