Cum….


…. poţi spune cuiva că iubeşti? Ştiu, întrebare banală, dar totuşi atât de dureros de reală.

Îmi place să scriu…. nu o mai fac aşa des şi nici cu atâta pasiune, deşi poate că ar trebui să-mi impun o anumită disciplină, având în vedere faptul că scrisul era o parte importantă şi atât de  pregnantă în viaţa mea. Disciplină…. un cuvânt tare şi dur, mie aşa mi se pare. Şi revenind…. e nevoie de disciplină pentru a învăţa să conversezi, pentru a învăţa să-ţi exprimi sentimentele? Sau trebuie doar să dai frâu liber gândurilor tale, ajutându-le să se materializeze în forma care le este destinată? Mi s-a spus de multe ori că nu gândesc prea mult înainte de a vorbi, deşi sentimentele nu au nevoie de chibzuire. Cel puţin aşa cred eu. Nu mi se pare necesar să te gândeşti înainte de a spune cuiva „te iubesc”. Orice ar însemna asta. Poate însemna „ador să-ţi fac cafeaua dimineaţa” sau ” îmi plac ochii tăi atunci când îmi povesteşti ceva”. Sau „mai ţii minte cum stăteam de vorbă ore întregi şi ni se părea că toate subiectele universului sunt prea puţine pentru noi?”….. „Te iubesc” poate însemna orice. N-am crezut niciodată ca aceste două cuvinte pot cuprinde toata gama de trăiri, bune sau rele, pe care le ai pentru şi cu cineva. Într-adevăr, te pot ajuta să spui ce ai pe suflet… te pot împinge de la spate să dai un sărut atunci când cele mai cuprinzătoare vorbe sunt de prisos, te pot îndemna să întinzi mâna către celalălt, fără să ai un motiv anume….. doar pentru a simţi că celălalt există şi e lângă tine…. hhmm… ăsta poate fi motivul 🙂

Oare o privire plină de dor ajunge? Îşi ajunge ea scopul tăcut, fără a rosti nici cel mai neînsemnat sunet, poate pătrunde în sufletul celui pe care-l iubeşti? Cine spune că tăcerea face cât o mie de cuvinte? De unde ştie celalălt pe care să le aleagă? Poate tăcerea face cât o mie de îmbrăţişări, dar de unde va şti ea cât de tare să strângă şi când e de ajuns? Nu ştiu daca am atins înţelepciunea de a spune „te iubesc” şi dacă mi-am câştigat dreptul de a o spune….. glasul inimii nu va fi niciodată obiectiv, iar cel al raţiunii nu va fi niciodată subiectiv. Nu le pot pune în balanţă, ar fi ca şi cum aş amesteca apa şi uleiul. Însă le pot face să se înţeleagă. Pentru că eu le domin pe amândouă. Dar nu ştiu cum pot spune „te iubesc”…… şi să ştiu în acelaşi timp că am gasit sufletul…. acel suflet… în care vorbele mele să-şi găsească locul tihnit şi cald, ce m-ar face să mă simt în siguranţă. Poate că deja sunt acolo… şi poate ceea ce aş vrea să spun e de prisos…..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s