NU vreau să mă gândesc. La plecare, la dor, la singurătate, la ceea ce rămâne în urmă. Nu vreau să ştiu de toate astea. Vreau doar căldură. Pătura aceea de lână albă, care ne înfăşoară pe amândoi, să ne ia şi gândurile. Vreau doar să-mi încalţ şosetele colorate, cu degete şi să râdem de caraghioşenia lor. Să zâmbim uitându-ne unul la altul. Să ne închipuim că ziua de azi e nesfârşită şi timpul e doar o unealtă în mâinile noastre, pe care o putem manevra exact aşa cum vrem. Îmi doresc un infinit de-o clipă. Pentru că aş şti exact ce să fac cu el. I-aş dărui îngeri din zăpadă şi o căciulă de culoarea mierii. Nişte obraji roşii şi poze multe, să avem ce ne aminti peste ani. Ore de fericire şi îmbrăţişări mirosind a scorţişoară şi portocale. Sandwich-uri surpriza şi supe calde şi cremoase, atât de bune de-ţi merg la inimă. Plimbări prin supermarket şi discuţii lungi. E loc pentru atât de multe lucruri şi întâmplări într-un infinit. E loc şi pentru prezent şi pentru planuri de viitor, pentru zâmbete şi lacrimi, pentru dureri şi alinări, pentru iubire şi îndoială. Şi e-atâta loc pentru bine! Pentru binele acela drag, care ştie cum să-ţi povestească mii de minuni, atunci când te vede înfrânt. Care ştie cum să-ţi oblojească rănile, atunci când tu eşti julit de pietrele vieţii, cum să te îndrume spre o pajişte verde şi moale, atunci când nu mai ştii unde să-ţi odihneşti picioarele obosite de alergat printre iluzii.
Vreau doar fericire, fără să mă gândesc la zilele ce vor urma dupa ce fericirea nu va mai fi.
