Sunt atâţia oameni mari despre care v-aş putea scrie. Dar încerc să mă opresc, pentru moment, la… Tudor Gheorghe. Nici acum, după atâta vreme de când l-am descoperit, nu reuşesc să-mi dau seama din ce material e plămădit sufletul lui. Pentru că reuşeşte să te ardă… cu simplitatea lui. Cu bunătatea din privire, cu gesturile calde, cu vorbele mângâietoare. Cred că, de fapt, Tudor Gheorghe este har dumnezeiesc prins într-o seară de vară în mâna unui înger şi ascuns într-un trup simplu, de om. Şi toată minunea Raiului a transpus-o în cântecele sale.
Nu mai ştiu când l-am auzit prima oară. Însă ştiu un singur lucru: “Dorul călător” a devenit cântecul inimii mele. Mă mângâie în depărtare, îmi aduce fericirea în ochi când sunt la mine acasă, îmi este pernă pentru lacrimile ce nu le pot stăvili uneori şi sprijin pentru momentele grele. Omul acesta mi-e atât de drag, încât nici n-aş avea curaj să-i vorbesc fără să mă bâlbâi. Însă aş avea curaj să-i strâng mâna. Cu nădejde, dragoste şi respect. Şi sunt sigură că ar înţelege totul, fără cuvinte şi fără explicaţii. Nu am fost la multe concerte… dar la cele la care am fost… am plâns. Am plâns de dor, de dragoste, de supărare, dar mai ales de fericire. De fericire că l-am descoperit pe Tudor Gheorghe. De recunoştinţă pentru înţelepciunea aşternută în fiecare vers. Pentru că, datorită lui, e mereu ‘’Primăvară’’ in sufletul meu.
La fel ca şi Gazutza, dau această leapsa Hotcity mai departe oricărei persoane ce iubeşte un artist pentru ceea ce are de oferit lumii întregi.
